Pași înapoi
Am observat ceva…
Oamenii sunt fericiți să urce muntele pe spinarea ta. Dar, dacă nu se mai pot ține după tine… se opresc. Și, chiar fac niște pași înapoi. Culmea este că asta nu e totul. Se străduiesc din răsputeri să-ți pună și ție frână, piedică, laț în gât. Logic, sub o perdea de bune intenții.
Supărări trecătoare
De multe ori, ne enervăm. Aparent, cu toate motivele din lume. În realitate, fără rost. Ne supără o privire, un gest, o vorbă – sau lipsa lor. Și, credem că necazul nostru e cel mai mare. Că avem tot dreptul să fim încruntați. Că cei din jur s-au aliat, parcă, împotriva noastră.
Despre zambet
Mai demult, o doamna psiholog m-a analizat din cap pana-n picioare si mi-a spus ca eman bucurie. Ca am o privire luminoasa si colturile buzelor indreptate in sus – ca intr-un zambet continuu.
Ruga pentru Matei-Mihai
Fiecare dintre noi spunem ca supararea noastra e cea mai mare.
De multe ori insa, daca privim in jur, descoperim ca doar ne plangem de mila, ca n-avem altceva mai bun de facut.
Durerea e durere. Si, in general, nu se compara. Totusi exista, daca-mi este permisa exprimarea, dureri mici si dureri mari…