In 2006, la mare, am cunoscut un baietel de care m-am indragostit pe loc. Frumos, istet, plin de viata – un copil minunat, pe care orice parinte si l-ar dori. Nectarie. Asa il cheama. Mi s-a parut un nume ciudat la inceput, dar mi-a placut mult. Nectarie?!

Desi ar fi trebuit… nu mai auzisem acest nume. Si nu mai auzisem despre Sfantul Nectarie. Asta desi aveam o carte cu minunile Sfantului de un an inainte de a intalni acest copil. Asta desi una dintre bisericile din Alexandru care se cladea in acea perioada avea hramul Sfantului.

Rusinos. In tot acest timp, Sfantul Nectarie a asteptat, rabdator, sa-l cunosc. Si am inceput, incet-incet, sa-l descopar: