A ce miroase-n țara asta?
Imediat după anul nou am dus mașina la spălat. În locul micuț și modest în care merg de obicei, acolo unde băieții se bat între ei ca să iasă PUI-ul cât mai tuns, frezat, aranjat era destul de aglomerat. Pentru că n-am vrut să-mi pun răbdarea la încercare, am preferat să bag în marșarier și să plec spre o altă spălătorie, de trei ori mai aglomerată – dar mai mare, mai spațioasă, mai luxoasă, în care lucrurile se fac țac-pac.
Am ajuns și, printr-o anume conjunctură cu iz de învârteală, m-am trezit că am intrat chiar în fața altora, care erau la rând de mai mult timp. Totul bine și frumos, până la tipul care a preluat munca. Un pic de superioritate, un pic de sictir,
Printre crizanteme. Aici miroase a mort!
În miezul unei toamne am fost la o înmormântare. Specific anotimpului… m-am despărțit de bunicuța pe care am vizitat-o ducându-i un buchet de crizanteme. Logic, n-am fost singura care a procedat în acest fel. În toată biserica mirosea plăcut a tămâie, a flori de toamnă și a lumânări aprinse – pâlpâind de emoție și luminând calea femeii spre Împărăția lui Dumnezeu.
Peste câteva zile am participat la un alt eveniment la care nu am mai adăugat lacrimi, ci doar zâmbete: o expoziție cu flori.
Caca de barză
Niciodată nu mi-a plăcut explicația dată copiilor – te-a adus barza. De unde au ieșit și pe unde au intrat micuții – ăsta e un subiect de o viitoare postare. Astăzi mă opresc la berze.
Le-am tot văzut, vara asta, cât am umblat dintr-un loc în altul. Și, de fiecare dată, mi-am amintit aceeași și aceeași secvență – într-un ritm obsedant. Nu știu dacă o să mă vindec vreodată 🙂
Pentru mine, o barză este – și probabil va rămâne pentru eternitate – asociată cu un caca uriaș și foarte puturos. Pentru că, da!, ăsta e cadoul pe care l-am primit eu de la o astfel de pasăre.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase