În general, ploaia scoate melcii la plimbare. Multe plimbări sunt fericite, altele au final tragic, cu bucăți de cochilii sfărâmate pe asfalt. Până la urmă, e o adevărată aventură pentru ca melcul să traverseze o alee! O aventură pe care, probabil, și-o asumă.

Însă, adevărata aventură am înțeles-o ieri, la semafor. După zdravăna ploaie care ne-a inundat orașul, toate străzile și mașinile păreau murate. În drum spre casă, un autoturism șmecher și ud a oprit alături de mine. Am privit spre nenea de la volan, apoi ochii mi-au fugit, instant, către cornițele fluturate de pe laterala mașinii! Acolo trona… melcul vânjos!

Vânjos sau făcut pe el, săracul – dar, oricum, asta nu însemna decât mâzgă lipicioasă în plus, care să-l ajute să nu alunece de acolo. Să se retragă în carapacea lui – asta ar fi însemnat sinucidere curată! Așa că, brum-brum, când s-a făcut verde la semafor, motoarele s-au turat și melcul și-a reluat, aparent viteaz și fără centrură de siguranță, călătoria!

Pun pariu că nu mai fusese plecat niciodată atât de departe de casă! 🙂