Șase ani de Șapte pietre
Pietrele mele se numără, se gâdilă între ele, se hârjonesc. Sunt șapte – și, astăzi au parte de șase lumânări. Își freacă palmele a bucurie, că trec în anul șapte – și-și fac tot felul de planuri de viitor.
Reclamă la blog pe spatele copilului
Am fost la unul dintre multele și fainele ateliere pe care le organizează teacher Oana Jalbă. Eram anunțați să ne înarmăm cu tricouri și chef de desenat – că acuarelele și cariocile speciale pentru materiale textile ne așteptau! În primă fază am zis că iau tricou și pentru mine, nu doar pentru Maria. Apoi am renunțat la idee. Nu știam câtă nevoie va avea copila de ajutor, nici cât de colorată va ieși ea din toată povestea asta! 🙂
Dacă aveam tricoul, ghici ce-aș fi scris pe el! 🙂 Maria, pe bluza ei, a vrut un fluture. I-am respectat, logic, dorința. Totuși, la final, nu m-am putut abține să n-o întreb, timid: Mă lași să scriu și eu pe spate? Când a auzit despre ce-i vorba, a primit propunerea cu zâmbetul pe buze și a adăugat promisiunea: Iar eu o să-ți desenez șapte floricele!