Din categoria „cum să-ți rănești aproapele” – gafe cu cele mai bune intenții
Ieri nu-mi mai puteam lua ochii de la un bărbat. Și nu în acel sens. Era un om cuminte. Emana o liniște de nedescris. Se cunoștea că este sărac, dar nu era deloc neîngrijit. Avea locul său, de unde nu-și ridica privirea și nu deranja pe nimeni cu nimic.
M-am foit o perioadă în jurul lui. Simțeam nevoia să-i ofer un ban, dar nu știam cum să fac asta fără să-l jignesc. Știam că risc să gafez… și, totuși, nu puteam să plec de lângă el ca și cum nu l-aș fi zărit.
Așa că mi-am făcut curaj.
Baba Anda și adolescenții – lecție (necerută) la ceas de seară
Aseară făceam un badminton cu prunca, în parc. În apropierea noastră, la o masă, s-au așezat patru fete și un băiat, adolescenți simpatici. Au început să joace cărți.
– Ce proastă ești!, a exclamat puștiul, la un moment dat.
Maria a căscat ochii mari și s-a întors spre el. Dar el și ele erau în lumea lor. Vorbeau și râdeau și, se vede treaba, lui îi plăcea să fie în vizorul amicelor sale.
– Să nu permiți nimănui să-ți vorbească așa!
Dacă-ți arăt un umăr gol, nu înseamnă că mă cunoști cu totul
Ceea ce scriu e doar o parte din mine. Ceea ce arăt e doar o parte din ceea ce însemn. Ajung în locuri în care nu-mi dau check-in, mă întâlnesc cu oameni alături de care nu mă pozez și cărora nu le dau tag, mă implic în activități prea puțin cunoscute de alții. Viața mea întreagă e știută de Dumnezeu și de mine, iar o parte mai consistentă din viață e deschisă doar câtorva persoane. Viața mea din mediul virtual, deși una activă – e o frântură din ceea ce sunt. Un umăr gol – dintr-un întreg trup.
De aceea, mă uimesc cei care cred că mă cunosc – doar ca să mă judece mai cu spor. Mă uimesc cei care cred că respir între blog și Facebook și, prin urmare, își permit să-și dea cu părerea mai mult decât le permite propria lungime a nasului. Faptul că-mi dezgolesc un umăr – uneori cu grație, alteori stângaci, uneori poate vulgar, alteori surprinzător –
Șapte lucruri pe care le spune lumea fix atunci când ar trebui să tacă
Când ai de gând să te căsătorești și tu, ca tot omu’? Aceasta e principala întrebare a vieții oricărui tânăr și pornește de pe la 20 și ceva de ani. Poate continua până la adânci bătrâneți, dacă omu’ chiar îndrăznește să nu-și găsească perechea potrivită
de pantofi. Mai mult decât nefericită, întrebarea e sfredelitoare – mai ales pentru sufletele unor oameni care chiar și-ar dori o familie, copii, o viață alături de cineva.Dar faceți și voi copii! Sunt pro viață total și mi-s dragi copiii de mor! Dar gândește-te bine la ce și la cât știi din viața celor ce nu fac copii.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase