De ce îl cheamă Luca pe un prunc drag mie
În 2016, pe 10 iunie, mi-am petrecut câteva ore pregătind fața site-ului și promovarea pe Facebook, pentru a doua zi – în cinstea Sfântului Ierarh Luca, arhiepiscopul Crimeei. A fost, nu știu cum să explic, o muncă nu foarte ușoară, nici grea… dar extrem de plăcută, care m-a captivat. Îl știam pe Sfânt mai demult, dar atunci m-a atras ca un magnet în dorința de a-l cunoaște mai bine, de a-i ști viața, faptele, minunile. Un om de geniu, un medic, un ierarh, un suflet mereu alături de aproapele său… el este Sfântul Luca.
M-am bucurat, așadar, c-am petrecut ziua într-o asemenea companie. Și că l-am sărbătorit, în felul meu, în avans. Mâine trebuia să mă ocup de altele, mâine aveau alții să-l cinstească – așa mă gândeam și urma ca, pentru moment, să-mi închei „socotelile” cu el. Însă expresia „planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg” este valabilă, se pare, și în cazul planurilor de la serviciu, care nu se potrivesc cu cele de-acasă.
Un prunc – veșnic motiv de bucurie
Bucuria cea mai mare pe care a dat-o Dumnezeu omului e nașterea de prunci. Noi, pruncii de odinioară, pruncii noștri și pruncii altora – ce poate fi mai de preț în lumea aceasta decât scâncetul unui bebeluș?
Ce poate fi mai firesc și, în același timp, mai imposibil de explicat decât modul în care, dintr-o sămânță de iubire prinde viață, suflet și trup un om în miniatură?