A fi sau a nu fi (fericit). Capcana din online
Pentru că n-am avut timp, dar nici chef – am lipsit câteva săptămâni din online. O mână de oameni m-au întrebat dacă-s bine. Pentru cei mai mulți, n-am mai existat deloc.
De curând, am revenit. Pentru că mi-au revenit timpul și cheful de online. Am revenit zâmbind. Eram împăcată cu cei puțini, cărora le-a păsat o secundă de mine. Eram și mai împăcată cu trecerea mea în uitare.
Lipsa din online nu a fost un „experiment social”. Nu a fost un pas planificat, în care ar fi trebuit să „calculez” ceva. Dar n-am putut să nu conștientizez
Hai să ne sexim în baie
Bineînţeles, ştirea asta este la mare modă. Acum… care-i faza? Pe mine mă enervează toată criza care s-a stârnit în jurul subiectului. Toate anchetele provocate de filmuleţ. Pentru că, da – aici este problema. Că s-a aflat despre acţiunea extraşcolară întreprinsă de elevi în spaţiul unei unităţi de învăţământ! De fapt, nu contează că doi copchii au conceput, poate, un alt copil în buda şcolii. Contează, însă, că nu s-a lucrat „curat” în toată mizeria pe care o presupune o baie. Că evenimentul a mustit, wc-ul s-a înfundat şi conținutul a dat pe afară.
Pretul unei ore fara de pret
Am primit un mail din ala, ca multe altele, ce se trimit la toata lumea. E atat de real si de dramatic, incat indraznesc sa-i fac copy-paste.
Si mai dramatic este faptul ca noi suntem foooarte departe de castigul a 50 de dolari pe ora si totusi, de multe ori, de voie, de nevoie, munca (sau joaca de-a munca, ori facutul ca muncim) ne acapareaza viata, in defavoarea copiilor si a celor dragi.