Natura din om – 35 de vorbe înțelepte ale profesorului Ștefan Mîrzac

Am auzit cândva despre domnul profesor Ștefan Mîrzac că va lansa o carte. Nu știam despre ce e vorba – putea fi ceva cu și despre fizică, domeniul dumnealui. Însă, chiar înainte de a mă interesa în amănunt, am spus că merg la eveniment. Căci așa aveam ocazia de a o revedea pe doamna mea de matematică! Ce bucurie mai mare puteam să-mi ofer, la început de septembrie, decât s-o îmbrățișez pe una dintre mamele din școala generală, doamna Elena Mîrzac?!

Și-am mers, și m-am bucurat de revedere! Și m-am bucurat sincer de lansarea cărții Natura din om – o carte pe sufletul meu, cu 1485 de aforisme, definiții, paradoxuri, reflecții,

Continue Reading

Descoperire șoc! Femeile-s perfect de… imperfecte!

Nu sunt deloc fana perfecțiunii. A perfecțiunii pe care trebuie s-o afișezi în public, ca să nu creadă nu știu cine nu știu ce despre tine. A imperfecțiunii mascate cu zece straturi de fard și-a zâmbetului tâmp afișat cu maximă grijă, să nu provoace, Doamne ferește, vreo încrețitură în zona ochilor.

Nu sunt deloc doritoare de perfecțiune din asta, lumească – menită să îți ascundă răni și omenie, să creeze fericire artificială și să te scalde în nefericire crâncenă, atunci când rămâi tu cu

Continue Reading