Despre lacrimi
Am fost, mereu, o plângăcioasă. Mi-am promis de zeci şi sute şi catralioane de ori că n-o să mai vărs lacrimi în toată viaţa mea! Nici măcar o lacrimă. Şi m-a ţinut. Uneori, două săptămâni… alteori, două ore… Motive s-au găsit şi încă se găsesc. De necaz sau de bucurie, impresionată de un minut special sau de o dramă, într-un moment de furie sau, pur şi simplu, din dorinţa de a mă descărca.
Am plâns singură, în camera mea, dar şi în faţa altora, oferindu-le satisfacţie. Am preferat, în schimb, să plâng şi să pot spune ce am de spus, decât să simt un nod în gât, să-mi sugrum lacrimile şi să las o discuţie neterminată. De multe ori, am greşit. În alte rânduri, m-am felicitat pentru curajul şi nebunia ce-au răbufnit din lacrimi. De fiecare dată au urmat, logic, noi şi noi promisiuni care să-mi ţină ochii uscaţi. Pentru încă două săptămâni… pentru încă două ore.
O lacrima poate aduce un zambet
De asta noapte, in pieptul unei fetite de trei ani bate inima unui baiat de cinci ani. Baietelul a fost victima unui accident rutier. Dupa sase zile in care a stat in coma, parintii si-au dat acordul pentru prelevarea de organe. Fetita astepta de doi ani (din totalul de trei…) o inima.
Lacrimi de super glue…
Vineri am avut zi libera. Ca niciodata! Si ce-as fi putut eu face cu atata timp? Ar fi fost plictisitor sa am o zi normala.
Asa ca am coborat pana la tonete, am luat un super glue si m-am intors acasa. Pana aici nimic anormal. Pentru a putea fi folosit insa, acel tub minune a trebuit intepat. M-am aplecat asupra lui… concentrare maxima si… hop!