Să lungim lista cu superstiții!
Ca la fiecare început de an, chiloții roșii, banii din sutien, pupatul sub vâsc și multe alte asemenea superstiții camuflate în tradiții au încercat să-mi strice buna dispoziție. Pe oriunde mă întorc și pe oriunde mă răsucesc, cineva tot se găsește să-mi dea rețeta. Rețeta pentru un an perfect! Sau, din contra, îmi prezice numai dezastre – în funcție de acțiunile pe care le întreprind. După câteva mirări și câțiva nervi, am tras pe nas niște haz de necaz și-am început să creez, la rându-mi, stupizenii noi. Cine știe, poate are cineva nevoie de mai multe opreliști în mișcarea lui liniștită prin viață!
* Să nu-ți încarci niciodată telefonul în prima zi a anului. Altfel, în mai puțin de trei luni, nu vei mai putea să suni pe nimeni de pe el, iar conexiunea la internet va fi varză!
* Să nu lipsești de pe Facebook pe 1 ianuarie, ca să nu riști să stai în umbra virtuală un an întreg!
* Să tag-uiești de 70 de ori câte șapte din prietenii tăi și să le faci urări spumante și pline de artificii.