Invitată la Teleghid pentru părinți
Sunt mamă de copil și mamă de… blog! Despre cele două iubiri ale mele, despre întreaga familie Pintilie, despre cât mă uit eu în oglindă sau nu :), despre bucurie și despre copilărie, despre voi – ajutorul meu în fapte bune!, despre toate am vorbit în emisiunea Teleghid pentru părinți de sâmbătă, de la TeleM.
Adina Șuhan, gazdă bună și frumoasă, a știut atât de bine să mă tragă de limbă încât, uitându-mă și eu, ca telespectator, la emisiune, mi-am dat seama că m-a descusut ghini, ghini di tăt! 🙂
M-am aventurat în Parenthood
După ce-am fost, într-un interviu, trendi în parcarea goală, a venit ziua unui nou interviu, trendi în familie. Încep să mă obișnuiesc, parcă, să nu mai fiu doar eu jurnalistul – ci să-i mai las și pe alții să mă chestioneze! 🙂
Andreea Marc-Ignat mi-a propus să răspund la câteva întrebări pe Blog de Părinți – Aventuri în Parenthood, iar eu n-am putut și nici măacr n-am vrut să refuz. A fost, cu adevărat, o plăcere, mai ales că temele despre copii și familie îmi sunt atât de dragi!