Covid 19 și un detaliu important care îți poate salva viața!
Știți că, teoretic, ar trebui să avem la îndemână mereu chei, acte, bani… ceea ce-i musai de luat în cazul în care am fi nevoiți să părăsim de urgență locuința. Avem și mai mult n-avem. Vorba aia, nu ni s-o întâmpla chiar nouă…
Însă altceva vreau să spun acum și vă rog să ciuliți bine urechile! Pentru voi și pentru toți dragii voștri dragi! Asigurați-vă că fiecare om cu afecțiuni cronice are la îndemână o rezervă cu tratamentul zilnic pentru cel puțin o săptămână. Eventual și o listă/ un tabel cu medicamente și cu orele la care trebuie luate pastilele. Asigurați-vă că orice drum la spital în perioada asta se face având în bagaj tratamentul uzual.
Orice drum la spital, planificat sau neplanificat, poate atrage după sine efectuarea unui test și un rezultat pozitiv pentru Covid 19.