Un altfel de drum
Toți fulgii din lume se repezeau spre noi. Ca în senzația aceea, din filmele 3D, în care mergi prin spațiu. O senzație ce a durat trei ore – pentru un drum ce nu se face, de obicei, în mai mult de o oră și jumătate. Serpentine, dealuri mari, văi, gheață… Acul de la bordul mașinii nu a trecut deloc de 40 de kilometri pe oră. Totuși, dacă priveai prin fulgi – și, era imposibil să n-o faci! – iluzia era aceea că gonești cu viteza luminii!
PoliTaxi
Astăzi am văzut două maşini într-una. Şi, mi s-a părut interesant!
Cand TIR = Tembel International Rutier
TIR-urile mi-au provocat, mai mereu, o strangere de inima.
Iar unii soferi de TIR mi-au confirmat faptul ca, de aceste masini, trebuie sa-mi fie frica. Adevarat, sunt si oameni normali, care conduc asemenea matahale. Care conduc firesc si prudent si care fac niste parcari cu spatele de-mi vine sa-i premiez!
Dar, nu despre ei vorbesc acum, ci despre inconstienti! Despre aia care se cred buricul pamantului, aflandu-se la inaltime, despre aia carora nu le pasa ca pun multe vieti in pericol.
Sunt deja celebre filmuletele in care se trezeste cate un tembel sa danseze in cabina, sa conduca cu picioarele sau nici macar, sa intre in curbe cu viteza maxima sau sa taie contrasensul, ca la ei acasa. Sunt multi care fac la fel si cu masinile mici. Nici ei n-au scuza! Dar, nici TIR…