Prietenii Sfintei Parascheva. De ce s-ar întoarce, dacă n-ar simți bucuria?
Am fost rugată să scriu în Ghidul pentru Pelerini din 2017. Nu un reportaj… ci trăirile mele. Cum văd eu lucrurile. Mi-a fost greu. Adică… cine-s eu, să apar în ziar cu părerea mea, nu cu vorbele oamenilor?… Și-am tot amânat. Dar mi-am adunat gândurile și emoțiile așa… pe ultima sută de metri.
Zile de bucurie, alături de Sfânta Parascheva
Aveam atât de vii în minte amintirile și trăirile din anul trecut, încât priveam spre jumătatea lunii octombrie 2016 și nu puteam să cred. Anul trecut făcusem așa și așa, eram acolo, vorbeam asta, mă bucuram de asta, în punctul acesta m-am oprit și-am găsit cel mai bun unghi de pozat, am vorbit cu femeia aia și ailaltă. În 2015 eram fericită și plină de vise. Acum, doar eram – și nu știam cum.
Cerut sau necerut, timpul trece. Și m-a adus față în față cu realitatea, cu actualitatea și cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Tradiționalele zile de muncă multă și de oboseală au fost așa cum mi le doream – dar cum, puțin credincioasă fiind, nu le mai speram.
9 noiembrie – Sfântul Nectarie
In 2006, la mare, am cunoscut un baietel de care m-am indragostit pe loc. Frumos, istet, plin de viata – un copil minunat, pe care orice parinte si l-ar dori. Nectarie. Asa il cheama. Mi s-a parut un nume ciudat la inceput, dar mi-a placut mult. Nectarie?!
Desi ar fi trebuit… nu mai auzisem acest nume. Si nu mai auzisem despre Sfantul Nectarie. Asta desi aveam o carte cu minunile Sfantului de un an inainte de a intalni acest copil. Asta desi una dintre bisericile din Alexandru care se cladea in acea perioada avea hramul Sfantului.
Rusinos. In tot acest timp, Sfantul Nectarie a asteptat, rabdator, sa-l cunosc. Si am inceput, incet-incet, sa-l descopar:
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
