Sunt adult și-mi place să mă joc! Așa că… am fost în jurul lumii cu Gașca Zurli!
Pe Mirela Retegan, fondatoarea minunăției Gașca Zurli și Tanti Prezentatoarea am întâlnit-o în câteva rânduri – în calitate de antrenor al părinților. A mai venit cândva la Iași cu gașca, dar atunci nu s-au potrivit programele. Așa că, la cumpăna dintre ani, când am aflat că e rost de o nouă șansă… ZURLI, am zis că de data asta nu o mai ratez! Nu de alta, dar copila are deja 9 ani și mai încolo nu mai aveam cu cine să merg! 🙂
Să fim bine înțeleși: am vrut să-i fac o minunată surpriză Mariei – și mi-a reușit! Dar am vrut și eu, Anda!, să bifez în viața asta o întâlnire cu Gașca Zurli! Așa că azi n-am mers la spectacol ca un părinte „forțat” de împrejurări, ci exact așa cum mi-a zis Mirela că m-a reperat:
Sunt părinte, vreau să mă joc! Antrenorul meu este Mirela Retegan
Pe Mirela Retegan, Antrenorul părinților, o urmăresc de multă vreme și nu pot decât să mă bucur atunci când, citindu-i recomandările despre cum să ne jucăm cu cei mici, cum să reacționăm la perlele, necazurile, simpăticiile și toanele lor… eu răspund: Hei, dar fac asta deja!