Am cunoscut o doamnă mai în vârstă și foarte simpatică. În cinci minute deja îi știam o părticică din viață – și, la rândul meu, îi povestisem câte ceva! 🙂 Când m-a întrebat câți ani are copila mea și i-am spus că aproape 9, a avut o reacție care m-a surprins.

– Ooo, dar ai făcut-o foarte de tânără!

– Ei, nici chiar tinerică… aveam spre 27 de ani atunci. Iar acum se mai adaugă, logic, cei 9. În vară împlinesc 36.

A căscat ochii mari, m-a mai privit un pic și-a zis:

– Eu ți-aș fi dat vreo 25 de ani acum!

Recunosc, a fost simpatică doamna și m-a amuzat. Mi-a creat o stare de bine și cred că, mai mult decât a se înșela sau nu cu privire la vârsta mea, chiar asta a dorit – să mă bucure și să-mi facă un compliment.

După ce-am rămas singură, am început să zâmbesc și, fără să planific gânduri publicitare, mi-am zis: