– Mami, dacă n-am avea ce mânca și ai găsi o bucată de pâine… ai rupe-o în două. O parte ar fi mai mică și una mai mare. Pe care ai păstra-o pentru tine și pe care mi-ai oferi-o?

Am zâmbit. Știu poveștile cu prietenii și cu prietenia, cu mărul cel mare și cu mărul cel mic, cu decizia de a oferi ce-i mai bun aproapelui și cu mulțumirea de-a mânca partea mai mică, văzându-l pe celălalt fericit și sătul.

Știu însă și partea cu inima de mamă. Mi-e imposibil să înțeleg, să simt vreun pic… cam cât de greu mi-ar fi să nu am cu ce să-mi hrănesc pruncul.