Trece timpul?
Trece! Şi… cum îmi pot da seama de asta?…
Jucării – cu psihologul în mintea părinților
Te uiți, deseori, în jur – și simți o sufocare plăcută! Casa îți este plină de jucării. De la intrare și până în ultimul ungher, nu se poate să faci un pas fără să vezi/ să mângâi/ să calci vreo pisică, o minge, o mașină, o piesă de lego… Orice ordine se transformă, în câteva minute, în cea mai mare dezordine! Însă, când îți vine să te încrunți – auzi râsul cel minunat, primești îmbrățișarea cea mai caldă și privirea care te pătrunde în suflet! Atunci, sprânceana se destinde, fruntea se netezește și zâmbetul pleacă până spre urechi!
Dezamăgiri în lanul de păpuşoi
Cum ar fi să scriu astăzi o postare de rău despre ceva/ cineva, iar mâine să auzi că ridic în slăvi şi ling acolo unde tocmai scuipasem? Cam ce părere ai avea despre mine? Cam ce părere aş avea eu despre mine?
Nu că m-aş iubi prea tare… dar, mă respect. Greşesc mult. Şi-mi cer iertare. Uneori… îmi cer iertare şi fără a mă considera (foarte) vinovată – doar pentru a păstra o linişte şi un echilibru de care am nevoie. Pentru că ador senzaţia aceea pe care ţi-o dă perna, seara – atunci când pui, liniştit, capul pe ea.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
