Sileşte-mă să mă întorc spre Tine!
De multe ori, când ne rugăm, citim niște cuvinte – iar mintea și sufletul ne umblă pe coclauri. Mai există, însă, și dăți fericite, în care câte un fragmențel ne face să-l trăim cu totul și să ne înfiorăm, conștientizând ceea ce zicem/ cerem/ dorim… Așa mi s-a întâmplat cu o bucățică dintr-o rugăciune de suflet: De aceea, te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea cea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc spre Tine.
Tot citind, tot ajungând la bucata aceasta, m-am oprit, m-am scuturat și m-am întrebat: Dumnezeule, oare eu înțeleg ce-Ți cer?
Cam cât de cocoșat ne e sufletul?
M-am tot gândit la femeia gârbovă. La femeia vizibil îndoită de șale, care 18 ani a privit numai în praful drumului, neputându-și clăti ochii și sufletul cu cerul…
Apoi m-am gândit la mine. Și la tine… La noi toți, ăștia drepți și țanțoși, cu nasul în vânt, cu ochii dați pe spate, cu pasul vioi și cu dreptul de a ne purta capul prin nori. Fizic, suntem ok. Dar se aplică aceeași regulă și atunci când vorbim despre noi, în amănunt?
Cam cât de gârboviți suntem, sufletește vorbind? Cam cât de distruși ne simțim? Cam cât de apăsătoare ne sunt poverile pe care le purtăm – și pe care, de multe ori, le considerăm cele mai prețioase comori? Cam cât de tare ne apasă păcatele și cu ce tupeu putem privi, senini, spre Cer?…
De ce n-avem milă de noi?
Poate că-n fața oamenilor putem poza în drepți și onești – mult mai mult decât suntem. Dar e o glumă să credem că Dumnezeu, Care pe toate le știe, poate fi la fel de ușor de păcălit. El ne știe și frământările, și bucuriile, și tristețile. Și răutățile pe care le facem, și nedreptățile care ni se aduc, și dorințele, și vorbele, și gândurile, și faptele. El știe dacă ne gârbovim sufletul cu folos, în duhul iubirii, al smereniei și al dorinței de mântuire – sau în duhul pierzării.
Trist e că, atunci când ne pierdem și ne tot pierdem… și noi știm asta. Ce se întâmplă? Nu ne interesează? Nu ne doare? Nu ne e milă de noi și de felul în care ne încovoiem? Poate ne gândim că mai avem timp. Dar cât timp? Până când? Timp ca să ce? Oare nu înțelegem că, pe măsură ce înaintăm pe un drum care nu ne face bine, cu atât mai greu ne va fi să revenim? Să ne recunoaștem rătăcirile și neputințele, să ne dăm jos măștile, să ne cerem iertare, să reparăm ce mai putem repara? Oare nu înțelegem că, pe măsură ce ne împotmolim în propriile noastre pânze, devenim captivi și cocoșați?…
eu nu pot… Tu poți!
Câți dintre noi vor avea parte de un al 12-lea ceas și câți dintre noi ne vom pierde sufletul în amăgiri și vom pieri cu nasul în praful drumului, fără a mai avea șansa de a ne clăti ochii cu cerul?… Mi-e frică să născocesc un răspuns. Pot doar să mă îndemn și să te îndemn la trezire. Acum! Acum e timpul nostru! Să începem să ne dezbrăcăm de cojoacele-poveri, de răutăți, de mânie, de minciuni, de egoism, de invidie, de grija caprei vecinului, de batjocură… de tot! Să renunțăm la rolul de victimă, să ne vedem de ale noastre și de cum ne putem face sufletele mai ușoare. Să avem credință și nădejde în Cel care știe cum să-și primească înapoi fiul rătăcitor!
Trebuie doar să vrem – și să începem să facem pașii cei buni. De restul se ocupă Dumnezeu. Atunci când nu vom mai cere nimic și-atunci când vom fi mulțumiți cu poverile-încercări, după 18 zile, 18 luni sau 18 ani, Dumnezeu nu va rămâne dator. Acolo unde noi ne vom strădui să ne urnim povara, El ne-o va lua cu totul și ne va îndrepta.
Doamne, eu nu pot! Tu poți! Ajută-mă!
Doamne, scapă-mă!
L-am simțit, pentru a nu știu câta oară, pe Apostolul Petru scăzând în credință. Nu mult. Nu pentru mult timp. Suficient, însă, cât să cadă un pic, suficient cât să simtă că se îneacă fără Dumnezeu. Poticnelile Sfinților Apostoli ar trebui să ne încurajeze pe noi în credință. În revenirea la credință, mai bine spus. Doamne, scapă-mă!
Avem voie să ne îndoim, avem voie să negăm că-L cunoaștem pe Hristos, avem voie să nu credem, avem voie să păcătuim, avem voie să cădem. Un singur lucru ne este interzis!
Viitorul ni-l decidem prin fapte
Faptele noastre – bune şi rele – vor conta, cândva. Atunci când numai faptele – bune şi rele – vor rămâne în urma noastră. Atunci când nimic din ceea ce am făcut nu va mai putea fi schimbat. Nu ştim cât timp avem la dispoziţie. Nu ştim dacă vom mai trăi o oră, o zi, ori zeci de ani. De aceea, fiecare clipă ar trebui marcată de fapte şi de gânduri bune. Pentru că, din păcate – dar, mai ales, din fericire! – moartea nu înseamnă finalul Vieţii.
25 martie – Buna Vestire
Iar dupa aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zamislit si cinci luni s-a tainuit pe sine, zicand: „Ca asa mi-a facut mie Domnul in zilele in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea”. Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: „Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei!”. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: „Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta?”. Si ingerul i-a zis: „Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua în pantece si vei naste Fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt Se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va avea sfarsit”. Si a zis Maria catre inger: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?”. Si raspunzand, ingerul i-a zis: „Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata, Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei, si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta”. Si a zis Maria: „Iata roaba Domnului. Fie mie după cuvantul tau!”. Si ingerul a plecat de la ea. (Luca 1, 24-38)
[Evanghelia zilei]Să luăm aminte
„De veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc;
Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.
Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
