Inima. În închisoarea mea ea are voie să viseze
Am plecat cu barca să-mi caut inima.
Nici nu mai știu pe unde hoinărește…
De-i în costum ori se-odihnește-n pijama
De mă așteaptă ori pe-altcineva iubește.Am plecat să-i fac inimii pe plac. Atât.
Ca un pescar, am luat doza de răbdare…Epilare definitivă laser – un pas important pentru fericirea picioarelor mele
Astăzi sunt exact două săptămâni de când anunțam că am fost la prima ședință de epilare definitivă laser. De azi peste două săptămâni este programată următoarea ședință. Sunt, așadar, la un mijloc. Zâmbesc. Nu mai e un mijloc de codru des – căci, după atâtea cercetări, după o tonă de întrebări, după gândiri și răzgândiri… am hotărât că e timp pentru defrișare. Zâmbesc din nou. Cu glumițe în program, dar și cu maximă seriozitate.
Pentru majoritatea femeilor, epilatul e o problemă la ordinea zilei. Ține de un aspect plăcut – dar și strict de îngrijire, de igienă. Și, până la urmă, de a te simți bine în pielea ta. Ceară, aparat, cremă epilatoare sau lamă… of, câte prietenii am legat de-a lungul vremii! Parcă nici nu-mi vine să cred că picioarele mele n-o să mai aibă nevoie de toate astea!
Am amânat foarte mult. Țineam planul undeva, în minte, dar niciodată nu aveam curajul să mă apropii.
Trandafirii galbeni – gelozie sau bucurie?
Trandafirii galbeni… Atât de minunați și atât de blamați! Asociați geloziei, sunt ocoliți – de gura lumii. Mie îmi plac trandafirii galbeni! Și lalelele galbele. Și toate florile. Și toate culorile!
N-am fost în veci geloasă – dar, ce să vezi, gura lumii a decis că tocmai din acest motiv am și fost neatentă în viața mea amoroasă! 🙂 Hehe, neatenția este sinonim al încrederii și al libertății pe care le ofer oamenilor, în general. Implicit, omului care alege să-mi fie pereche la un moment dat.
Gura lumii, n-ai vrea să te decizi?! Șoc și groază! Îmi plac trandafirii galbeni și
Îmi car pietrele mele în spate – și sunt fericită așa
Nu. Nu vreau fericirile nimănui. Prefer să-mi car în spate sacul meu cu de toate. E al meu și pot să-l duc. Nu, nu invidiez pe nimeni. Nu, nu vreau fericirile unei alte persoane – pentru că mi-e teamă de nefericirile ei! Pietrele mele sunt ale mele. Sunt crucea mea! Voi ști s-o duc, pentru că e a mea. Crucile celor din jur îmi par și-mi sunt insuportabile.
Dă-ne, Doamne, răbdare și putere să ne vedem liniștiți de drumul nostru! Învață-ne, Doamne, să fim mulțumiți de viețile noastre!
Șapte poze cu toamna-n cap
Îmi era dor să fac poze cu toamna! Îmi era dor să umblu cu mintea pe coclauri, să mă bucur de culori, de natură, de lecțiile pe care anotimpul ăsta fantastic ni le oferă! Îmi era dor. Iar azi… dorul s-a mai alinat!
zilele AuGust de poveste
A fost pe 2 august ziua lui tata. Apoi, pe 6 august – ziua mamei. Cam pe-aici trebuia să mă nasc și eu. Cel mult, peste încă puține zile. Însă, încăpățânată cum mă știți, o țineam pe-a mea: nu și nu!
M-am născut peste două-trei săptămâni, când am vrut eu. La final de august, la final de vară, „odată cu primele adieri ale toamnei” – cum aveam a scrie printr-o compunerică.
***
Zilele părinților sunt în august, ziua nunții lor e tot în august, na că apar și eu – fiică și soră de august. Frate-meu, la cei 7 ani ai lui, se simțea exclus. Păi, cum, de ce numai el e în mai?! Mama a găsit ac de consolarea lui și i-a mărturisit:
Poți să crezi că eu nu sunt eu, dar asta nu înseamnă că ai dreptate
Am fost întotdeauna atât de fraieră, încât am spus și când mi-am cumpărat chiloți. Niciodată n-am ascuns nimic, dacă am prezentat o informție ori dacă am răspuns la o întrebare. Niciodată nu m-am prezentat altfel. N-am „oferit” dileme – dacă eu sunt eu sau eu nu sunt eu. Niciodată n-am așteptat să mă placă toată lumea așa… pur și simplu.
Am fost întotdeauna atât de fraieră în a mă prezenta așa cum sunt, încât am avut de multe ori un șoc atunci când aflam câte o noutate despre mine. Despre ce-am mai făcut, despre ce spun, despre ce gândesc, despre modul în care îmi planific pașii de mare deșteaptă interesată de imaginea personală mai mult decât de adevăr.
Adevărul e că… n-am nicio imagine de apărat. Sunt nimeni în drum și niciodată nu am încercat să fiu cineva cu orice preț.
De-a lungul vremii, am început să zâmbesc în fața noutăților despre mine. Nu prea mă mai afectează, dar uneori mă pun pe gânduri. Probabil că oamenii chiar cred, în sinea lor, că eu nu sunt eu. Probabil că e o scuză bună ca să se simtă în regulă atunci când își pun capul pe pernă.
N-am de ce să conving cu forța
De-a lungul vremii, unii care m-au rănit tare mi-au spus acel… „ai avut dreptate”. Sau… „tu chiar ești tu!”. Nu m-am simțit câștigătoare în vreun fel. Nu am simțit că mi s-a „reabilitat” imaginea, cum nici imaginea așa-zis stricată nu mă afecta.
Din toată învălmășeala de oameni, de momente, de întâmplări, n-am pe creier decât o persoană. Pare de necrezut cum o singură persoană – exterioară complet casei și poveștilor mele de viață – mi-a făcut răul care să-mi rămână pe creier. Uneori dau întâmplător de ea pe Facebook și zâmbesc la multitudinea de citate motivaționale și la comportamentul său îngeresc. Probabil că încă mai crede că sunt eu Anda-cea-rea și că ea e persoana-din-povești-care-te-salvează-de-Anda.
Am încercat cândva să-i vorbesc și să-i lămuresc toate părerile. M-am zbătut sincer. Apoi am înțeles că binele cu forța nu e bine. Și-am renunțat.
Am pe creier omul nu pentru că nu iert sau nu uit sau mai știu eu ce chestie. Ci doar pentru că nu înțeleg cum aleg unii să trăiască în cumplită înșelare și să aleagă de la ei putere ce e bine, ce e rău, cine-s bunii, cine-s răii, cine minte, cine spune adevărul… și totul să fie pe dos! De ce ți-ai distruge sufletul în halul ăsta și de ce ți-ai face dușmani dintre cei cu chiloții și cu toate gândurile la vedere?
***
N-am explicație. Nici vreo concluzie la cele povestite. Am doar o rugăminte. Lăsați judecățile în seama judecătorilor. Aveți grijă de sufletele voastre și fiți fericiți cu ce și cu cât aveți. Creșteți frumos, natural. Alegeți să iertați. Și să vă rugați pentru cei care vă greșesc. Nu e greu. E cumplit de greu. Dar e singura variantă.
***
Citește și:
* Doar eu – incompletă și imperfectă
* Eu nu fac parte din lumea lui „altfel”
Dar ȘI… 🙂
* Dacă-ți arăt un umăr gol, nu înseamnă că mă cunoști cu totul
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
