• Evenimentul,  Haz de necaz

    Ziua a şaptea

    7 martie 2012 /

    După cum o parte dintre voi şi-a dat seama… m-am întors la serviciu! Nu prea (mai) este o noutate. Astăzi sărbătoresc deja ziua a şaptea de muncă! Adică, da – şapte zile întregi, pentru că nici sâmbătă, nici duminică n-am dormit. Unii încă se minunează când aud că duminică, la prânz, plec spre redacţie – dar, fraţii mei, nu vă întrebaţi niciodată cum de lunea sunt ziare la chioşc? 🙂 Sâmbăta este, în general, liberă. Dar, mai puţin liberă atunci când se întamplă evenimente precum vizita premierului şi a miniştrilor la Iaşi…

    Aşadar. M-am întors în câmpul muncii. După un an şi opt luni. Şi-am intrat direct în acţiune, fără timp prea mult de respiro. Campania Mărţişor de jucărie era în plină desfăşurare – şi nici de material pentru ştiri n-am dus lipsă. Am anunţat pe aici că sunt bizi şi am scris doar cât să nu uitaţi că exist. Sper că n-aţi uitat, nu? 🙂 M-am suit în pat după ora 2, în fiecare noapte şi m-am trezit mai devreme decât îmi intrase în reflex. Dar, gata! Suntem în ziua a şaptea, de acum! Dacă am supravieţuit şapte pietre (ăăă, zile!), înseamnă că nu veţi scăpa de mine prea curând!

    Timpul tot în postări l-am gândit… dar, din păcate, prea puţin s-a materializat. Aşa că, voi face un mini-rezumat.

  • Şcoala părinţilor

    Zi de părinte

    15 februarie 2012 /

    Mă zăresc, pentru o secundă, în oglindă. Deşi e 12.30, sunt în pijamale. Experimentez nişte paşi noi de dans, pe muzică de copii. Sar şi par fericită! Femeie nebună…, îmi fulgeră prin minte. Numai un om fără ocupaţie dansează acum şi se maimuţăreşte. Alung repede orice gând rău şi continui distracţia.

  • Vorbe de duh

    Greşeli şi variante de rezolvare a lor

    4 februarie 2012 /

    Ce faci atunci când îţi încalci unele principii – sub pretextul unei fapte bune? Ce faci atunci când te trezeşti şi îţi dai seama că ai greşit?

    a) Mergi mai departe – oricum, momentul e consumat.

    b) Încerci să dregi busuiocul – poate nu şi-o da nimeni seama că te-ai întors din drum şi ai şters urmele.

    c) Îţi recunoşti greşeala şi faci tot posibilul s-o repari, în ciuda problemelor şi a nemulţumirilor care se vor ivi.

  • Vorbe de duh

    Azi nu

    27 ianuarie 2012 /

    Azi n-am chef de scris despre azi… Toate ideile care-mi vin – nu au nicio legătură cu ziua de azi.

    Azi mă simt ca ieri, ori poate ca mâine… dar, în niciun caz, ca azi.

  • Din online,  Vorbe de duh

    Eu şi goana după trafic

    23 ianuarie 2012 /

    Am avut, în viaţa asta de blogger, suficiente momente în care am urcat şi în care am coborât. În care am urcat ameţitor şi am coborât vertiginos. În care am scris subiecte de doi bani şi am fost în top… în care am avut materiale documentate, muncite, dospite… şi 50 de vizitatori – dintre care mulţi au dat bir cu fugiţii, în câteva secunde.

    Când am anunţat că eu, pletoasa, m-am tuns scurt… a fost o explozie de vizualizări! Nu puteam să cred cât de interesantă am devenit, de-o dată, în ochii oamenilor! Că voiau să se sperie sau să aibă motive de râs, ori doar din curiozitate, toţi au năvălit buluc, că mă cunoşteau de-o viaţă, ori de-o secundă. Apoi, ehe!, când am scris o postare inocentă cu un titlu ŞOC!!!, din nou s-a dat năvală. Vorba unui comentator, se dorea a se vedea dacă m-am… reprofilat!

  • Ale tinereţii valuri,  Pentru minte

    Despre lacrimi

    4 ianuarie 2012 /

    Am fost, mereu, o plângăcioasă. Mi-am promis de zeci şi sute şi catralioane de ori că n-o să mai vărs lacrimi în toată viaţa mea! Nici măcar o lacrimă. Şi m-a ţinut. Uneori, două săptămâni… alteori, două ore… Motive s-au găsit şi încă se găsesc. De necaz sau de bucurie, impresionată de un minut special sau de o dramă, într-un moment de furie sau, pur şi simplu, din dorinţa de a mă descărca.

    lacrimi de super glue
    Lacrimile. Au nevoie să iasă și ele la suprafață.

    Am plâns singură, în camera mea, dar şi în faţa altora, oferindu-le satisfacţie. Am preferat, în schimb, să plâng şi să pot spune ce am de spus, decât să simt un nod în gât, să-mi sugrum lacrimile şi să las o discuţie neterminată. De multe ori, am greşit. În alte rânduri, m-am felicitat pentru curajul şi nebunia ce-au răbufnit din lacrimi. De fiecare dată au urmat, logic, noi şi noi promisiuni care să-mi ţină ochii uscaţi. Pentru încă două săptămâni… pentru încă două ore.