Maica Domnului și-un ajutor. Necerut. Nemeritat. Primit.

Vineri dimineață m-am trezit cu niște senzații ciudate prin corp. Nu le-aș spune musai dureri – deși mă simțeam de parcă aveam mațele înnodate. Eram în așa condiție, încât cu greu am reușit să mă aplec ca să-mi leg șireturile.

Cum nu am probleme de felul meu și cum mi-e și gradul de suportabilitate mai ridicat, n-am făcut mare caz. Urma, probabil, să-mi treacă. Așa mi-am zis. Numai că statul în scaun de la birou și timpul n-au alinat, ci au accentuat.

Așa, îndoită, m-am dus după-amiază la Denia Acatistului Bunei Vestiri, slujbă specială care se face în vinerea din săptămâna a cincea a Postului Paștilor. M-am dus pentru că îmi doream să particip și pentru că evitam să bag în seamă aparentul necaz. Repet, nu era cine știe ce durere, dar recunosc că începuse să mă sâcâie. Apoi, îmi ziceam eu, oricum urma să stau în picioare – precum pe vremuri cei ce au dat naștere acestei sărbători, într-un moment în care au mulțumit Maicii Domnului pentru minunea ce i-a salvat de la pieire. Era ok, deci, în picioare – căci în genunchi dacă aș fi stat puneam iar presiune pe mațe, coaste și burtă, per total.

Maica Domnului - icoană

Ca să mă îmbărbătez și mai și, în nebunia mea, când am ajuns la biserică, mi-am zis

Continue Reading

Ce poate descoperi vulpea care n-ajunge la struguri

a doua sansa - vulpea care n-ajunge la struguri

Uneori este în regulă să nu mai primești o a doua șansă. Știu că pare o nebunie ceea ce spun – dar e o nebunie testată. Când nu mai primești o a doua șansă, te vezi scos din balonul tău de săpun. Dispare zona de confort și ești obligat să reevaluezi situația. Să te reinventezi. Să te redescoperi.

N-ai fi făcut asta nici mort. Așa că, într-un fel, poți spune

Continue Reading

Din culisele întâlnirii cu Verattiva – scriu ce-mi spune pielea mea

Am cunoscut o doamnă mai în vârstă și foarte simpatică. În cinci minute deja îi știam o părticică din viață – și, la rândul meu, îi povestisem câte ceva! 🙂 Când m-a întrebat câți ani are copila mea și i-am spus că aproape 9, a avut o reacție care m-a surprins.

– Ooo, dar ai făcut-o foarte de tânără!

– Ei, nici chiar tinerică… aveam spre 27 de ani atunci. Iar acum se mai adaugă, logic, cei 9. În vară împlinesc 36.

A căscat ochii mari, m-a mai privit un pic și-a zis:

– Eu ți-aș fi dat vreo 25 de ani acum!

Recunosc, a fost simpatică doamna și m-a amuzat. Mi-a creat o stare de bine și cred că, mai mult decât a se înșela sau nu cu privire la vârsta mea, chiar asta a dorit – să mă bucure și să-mi facă un compliment.

După ce-am rămas singură, am început să zâmbesc și, fără să planific gânduri publicitare, mi-am zis:

Continue Reading

Sunt frumoasă!

În dimineața asta, Maria m-a văzut analizându-mi ditamai zgăncoiul din obraz – o mică bubiță la începuturi, de care m-am asigurat eu că nu va rămâne în anonimat…

– Nu-ți face griji, mami! Ești frumoasă!

Așa mi-a zis prunca, deși nu o întrebasem nimic, nici nu mă plânsesem de soartă.

Continue Reading

Cum am primit una peste nasul în vânt

În seara asta, în drum spre casă m-am amuzat un pic de un tip. Se oprise la trecerea de pietoni, lângă mine – și avea tot capul, privirea și, implicit, nasul pe sus. Dar nu a aroganță, ci așa erau el și starea lui de moment. Și da, chiar era comic!

Fără să mă gândesc prea mult, am început să-mi analizez poziția propriului nas. Una deloc în jos, dar nici foarte în sus – cam pe-acolo cât să pot privi oamenii în ochi. Mda… ce să zic…

Continue Reading

Prăbușirea începe în 3, 2, 1… – … și prăbușirea a rămas o amintire

Uneori, găsești amintiri prin care poți revedea începutul prăbușirii tale! Doamne, e amețitor! Și-atât de departe! Și-atât de uitate-s toate, încât nici nu mai reușești să povestești cu detalii câte te-au rănit.

Dacă te-ai chinui un pic, probabil că ai reuși să reînvii ceva. Dar îți dorești asta? Ești suficient de puternic? Ești vindecat? Spui că da – dar nu-ți vine să încerci marea cu degetul, doar ca să afli dacă-i udă!

Creierul e fantastic, prin modul lui în care închide unele părți de viață în dulapuri ferecate cu zeci de lacăte. Însă și sufletul e fantastic, prin felul în care permite câte unui lacăt să se deschidă… pentru a face curățenie.

Continue Reading

Și pentru că dragul meu de presă trebuia să poarte-un nume… i-am spus Gheorghe Matei

– Un băiat se plimba cu bicicleta în parc. Aici, aproape, la Horia, Cloșca și Crișan. A căzut și s-a rănit destul de grav. Părinții au chemat ambulanța…

Ne-a mai spus câteva amănunte, apoi ne-a dat să facem o știre, răspunzând la vestitele – dar abia cunoscutele – întrebări de presă: cine?, ce?, cum?, unde?, când?, de ce?…

Am scris dintr-o suflare. Am recitit, am corectat, am mai completat ceva. Apoi, fiecare și-a predat știrea. Domnul a citit fiecare text cu atenție. Ne-a felicitat, a mai explicat niște lucruri, a mai insistat pe câteva detalii. La final, a luat în mâini un carnet mic, gros, maro și a zis: Iar acum să vă arăt cum se scrie o știre!

Am simțit că rămân fără aer!

Continue Reading