• Ale tinereţii valuri

    Epilare definitivă laser – un pas important pentru fericirea picioarelor mele

    Astăzi sunt exact două săptămâni de când anunțam că am fost la prima ședință de epilare definitivă laser. De azi peste două săptămâni este programată următoarea ședință. Sunt, așadar, la un mijloc. Zâmbesc. Nu mai e un mijloc de codru des – căci, după atâtea cercetări, după o tonă de întrebări, după gândiri și răzgândiri… am hotărât că e timp pentru defrișare. Zâmbesc din nou. Cu glumițe în program, dar și cu maximă seriozitate.

    Epilare definitivă laser – un pas important pentru fericirea picioarelor mele

    Pentru majoritatea femeilor, epilatul e o problemă la ordinea zilei. Ține de un aspect plăcut – dar și strict de îngrijire, de igienă. Și, până la urmă, de a te simți bine în pielea ta. Ceară, aparat, cremă epilatoare sau lamă… of, câte prietenii am legat de-a lungul vremii! Parcă nici nu-mi vine să cred că picioarele mele n-o să mai aibă nevoie de toate astea!

    Am amânat foarte mult. Țineam planul undeva, în minte, dar niciodată nu aveam curajul să mă apropii.

  • Cerul şi pământul

    Trandafirii galbeni – gelozie sau bucurie?

    Trandafirii galbeni… Atât de minunați și atât de blamați! Asociați geloziei, sunt ocoliți – de gura lumii. Mie îmi plac trandafirii galbeni! Și lalelele galbele. Și toate florile. Și toate culorile!

    N-am fost în veci geloasă – dar, ce să vezi, gura lumii a decis că tocmai din acest motiv am și fost neatentă în viața mea amoroasă! 🙂 Hehe, neatenția este sinonim al încrederii și al libertății pe care le ofer oamenilor, în general. Implicit, omului care alege să-mi fie pereche la un moment dat.

    trandafirii galbeni - gelozie sau bucurie

    Gura lumii, n-ai vrea să te decizi?! Șoc și groază! Îmi plac trandafirii galbeni și

  • Pentru minte,  Pietre...,  Vorbe de duh

    Îmi car pietrele mele în spate – și sunt fericită așa

    Nu. Nu vreau fericirile nimănui. Prefer să-mi car în spate sacul meu cu de toate. E al meu și pot să-l duc. Nu, nu invidiez pe nimeni. Nu, nu vreau fericirile unei alte persoane – pentru că mi-e teamă de nefericirile ei! Pietrele mele sunt ale mele. Sunt crucea mea! Voi ști s-o duc, pentru că e a mea. Crucile celor din jur îmi par și-mi sunt insuportabile.

    Îmi car pietrele mele în spate – și sunt fericită așa

    Dă-ne, Doamne, răbdare și putere să ne vedem liniștiți de drumul nostru! Învață-ne, Doamne, să fim mulțumiți de viețile noastre!

  • Ale tinereţii valuri

    zilele AuGust de poveste

    A fost pe 2 august ziua lui tata. Apoi, pe 6 august – ziua mamei. Cam pe-aici trebuia să mă nasc și eu. Cel mult, peste încă puține zile. Însă, încăpățânată cum mă știți, o țineam pe-a mea: nu și nu!

    M-am născut peste două-trei săptămâni, când am vrut eu. La final de august, la final de vară, „odată cu primele adieri ale toamnei” – cum aveam a scrie printr-o compunerică.

    ***

    Zilele părinților sunt în august, ziua nunții lor e tot în august, na că apar și eu – fiică și soră de august. Frate-meu, la cei 7 ani ai lui, se simțea exclus. Păi, cum, de ce numai el e în mai?! Mama a găsit ac de consolarea lui și i-a mărturisit:

  • Pentru minte,  Vorbe de duh

    Poți să crezi că eu nu sunt eu, dar asta nu înseamnă că ai dreptate

    Am fost întotdeauna atât de fraieră, încât am spus și când mi-am cumpărat chiloți. Niciodată n-am ascuns nimic, dacă am prezentat o informție ori dacă am răspuns la o întrebare. Niciodată nu m-am prezentat altfel. N-am „oferit” dileme – dacă eu sunt eu sau eu nu sunt eu. Niciodată n-am așteptat să mă placă toată lumea așa… pur și simplu.

    Am fost întotdeauna atât de fraieră în a mă prezenta așa cum sunt, încât am avut de multe ori un șoc atunci când aflam câte o noutate despre mine. Despre ce-am mai făcut, despre ce spun, despre ce gândesc, despre modul în care îmi planific pașii de mare deșteaptă interesată de imaginea personală mai mult decât de adevăr.

    Adevărul e că… n-am nicio imagine de apărat. Sunt nimeni în drum și niciodată nu am încercat să fiu cineva cu orice preț.

    eu nu sunt eu - Anda Elena Pintilie

    De-a lungul vremii, am început să zâmbesc în fața noutăților despre mine. Nu prea mă mai afectează, dar uneori mă pun pe gânduri.