Notre-Dame înseamnă mai mult decât Notre Drame
Notre-Dame nu este Notre Drame.
Notre Drame e că am uitat demult ce înseamnă Notre-Dame.
Notre Drame e că ne-am învățat că Notre-Dame reprezintă doar niște ziduri pe lângă care dă bine să te pozezi. Notre Drame e că ne gândim la Notre-Dame doar ca la un obiectiv turistic, un punct istoric de interes, un muzeu vechi și fain – omițând a traduce sufletește Notre-Dame.
Notre-Dame este Doamna noastră, Mama noastră, Maica Mântuitorului nostru. Notre-Dame este, mai presus de toate, o biserică închinată Maicii Domnului,
Maica Domnului și-un ajutor. Necerut. Nemeritat. Primit.
Vineri dimineață m-am trezit cu niște senzații ciudate prin corp. Nu le-aș spune musai dureri – deși mă simțeam de parcă aveam mațele înnodate. Maica Domnului… eram în așa condiție, încât cu greu am reușit să mă aplec ca să-mi leg șireturile.
Cum nu am probleme de felul meu și cum mi-e și gradul de suportabilitate mai ridicat, n-am făcut mare caz. Urma, probabil, să-mi treacă. Așa mi-am zis. Numai că statul în scaun de la birou și timpul n-au alinat, ci au accentuat.
Așa, îndoită, m-am dus după-amiază la Denia Acatistului Bunei Vestiri, slujbă specială care se face în vinerea din săptămâna a cincea a Postului Paștilor. M-am dus pentru că îmi doream să particip și pentru că evitam să bag în seamă aparentul necaz. Repet, nu era cine știe ce durere, dar recunosc că începuse să mă sâcâie. Apoi, îmi ziceam eu, oricum urma să stau în picioare – precum pe vremuri cei ce au dat naștere acestei sărbători, într-un moment în care au mulțumit Maicii Domnului pentru minunea ce i-a salvat de la pieire. Era ok, deci, în picioare – căci în genunchi dacă aș fi stat puneam iar presiune pe mațe, coaste și burtă, per total.
Ca să mă îmbărbătez și mai și, în nebunia mea, când am ajuns la biserică, mi-am zis
Votul din rană – dureri în umbra unui referendum
Sunt o divorțată. N-ar trebui să vorbesc eu, prima care am participat la boicotarea familiei mele și cea mai mare dintre păcătoși. Eu, care L-am răstignit de atâtea ori pe Hristos… Și totuși, mereu mă întorc la picioarele Lui. Cad des. Și tot des – cădere după cădere, mă chinui să mă ridic. De aceea, îndrăznesc să spun despre mine că sunt și că mă simt fericită. Sunt o păcătoasă fericită. Căci am o viață bună. Am avut o copilărie faină și inclusiv o căsnicie fericită. Așa că n-am rămas cu răni din anii în care am fost o „doamnă”. Din anii cei frumoși, cu rod bun – de care n-am știut să ne îngrijim. Ce ironie…
Am susținut ideea referendumului, dar nu am putut „poza” în cel mai bun model. Doamne ferește să ajung să spun eu cuiva: „Să fii ca mine!”. Nicidecum. În toate discuțiile în care am intervenit, însă, pe parcursul întregii perioade de dinaintea referendumului pentru căsătorie = bărbat + femeie am pledat pentru dreptate. Căci am simțit că mă strâng de gât toate minciunile, toate falsele probleme și toate realele probleme care, de această dată, nu aveau legătură cu subiectul. Am îndemnat la vot fără a impune eu un da sau un nu – am respectat inclusiv ideea cinstită de boicot ca părere personală, dar am reacționat cu argumente și cu explicații în fața dezinformării. Nu m-am purtat urât, n-am jignit, dar nici n-am permis a fi considerată o luptătoare împotriva iubirilor de unu la unu, în orice formulă s-ar desfășura ele. Am militat însă împotriva celor care se folosesc de aceste iubiri, pentru a ne aduce în actualitate multele puncte de educare și de reeducare din agendele lor de protocol. Am fost mirată, uneori dezamăgită – și probabil că, la rândul meu, am mirat și am dezamăgit pe alții.
Sunt o divorțată. Deci am și eu pe ale mele. Așa că nu încep să trag acum concluzii de pe o poziție de… creștinească superioritate.
Când nu e tocmai ce-ai visat – realitatea ar putea să întreacă așteptările
Am trecut prin multe belele în viață. Ok, nu chiar atât de multe… Chiar și așa, însă, aș putea găsi infinite motive de nemulțumire. Căci nu-i greu să fii nemulțumit – greu e să fii recunoscător! Și, chiar așa, pentru ce-ai fi recunoscător când realitatea e că îți iei șuturi de la oamenii pe care ți i-ai lipit de suflet? Pentru ce-ai fi recunoscător când ești trădat, când tu muncești și alții culeg roadele, când tu faci bine și ești răsplătit cu rău, când tu iubești și ți se răspunde cu ură, când tu crezi că meriți mai mult – și descoperi nu numai că n-ai nimic de luat… ci mai trebuie să dai și dobândă?!
Întâmplare din pădurea cu vise înșelătoare
„Câteodată aș vrea să mă transform în statuie de gheață
Fără lacrimi, fără doruri și fără dureri”…
Așa gândea o copilă de mai, sprijinită de-un copac de noiembrie.Zâna frunzelor care cad i-a auzit dorința și a vorbit cu iarna.
Au suflat amândouă vânt rece și uitare peste copila de mai,Amintiri despre 11 septembrie 2001
Aveam 18 ani şi probleme în dragoste. În acea zi, am pus capăt problemelor. Am ajuns acasă obosită şi, într-un fel, eliberată. Ca niciodată, am adormit la prânz. Am avut un somn lung şi greoi, din care m-am trezit amorţită. Am găsit telecomanda prin preajmă şi am dat drumul la televizor. Era un film. Cu nişte turnuri foarte înalte, din care ieşea fum. Cu oameni îngroziţi şi cu un avion care s-a izbit de unul dintre turnuri.
Nu m-au încântat niciodată filmele de genul ăsta, aşa că am mutat pe un alt program.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
