Călin a primit Viață!
Aseară, am participat la evenimentul organizat special pentru Călin. Am încercat, fiecare în felul nostru, să oferim Timp și Viață unui copil. Eu eram acolo, în calitate de blogger. Eram și un pic reporter – gândindu-mă la toate cazurile sociale despre care am scris și în care m-am implicat. Nu în ultimul rând, am fost acolo, cu suflet de mamă. O febră 40 și un drum la spital, în toiul nopții – sunt experiențe prin care fiecare a trecut cu pruncul său și, care ne cutremură. Totuși, astea par mizilicuri, în fața adevăratelor tragedii.
Timp și Viață pentru Călin
Pe Călin îl ştiu dintotdeauna. Îl ştiu din campaniile realizate în presă. Apoi, am scris şi eu despre el. Călin mă priveşte, mereu, din pozele lipite pe cutiuţele de donaţii – montate în farmaciile pe care le frecventez.
Pe Călin îl ştiu dintotdeaua. Bolnăvior. Şi, luptător! Călin are 6 ani.
Acest dintotdeauna nu este un cuvânt mare. Înseamnă, însă, o perioadă nesfârşită de chin. De durere. De suferinţă.
Acest dintotdeauna nu este un cuvânt mare. Înseamnă, însă, credinţă! Credinţa faptului că micuţul Călin iubeşte Viaţa – iar Viaţa îl iubeşte pe Călin!
Am colindat şi am dăruit zâmbete!
Sunt foarte fericită. Şi, emoţionată! N-am făcut nicio gaură în cer, dar am avut parte de o acţiune frumoasă. Alături de prieteni şi de prieteni ai prietenilor! Am avut bucuria să revăd persoane dragi! Am avut bucuria să cunosc oameni pe care îi ştiam doar din spatele ecranului de calculator. Am avut bucuria să cunosc şi lume nouă! Persoane care s-au alăturat chemării – pentru că aşa le-a dictat lor sufleţelul! Tuturor, le mulţumesc mult şi le rămân veşnic recunoscătoare!
Hai să colindăm pentru ei!
Am primit un mail de la un om special. De la un om în fața căruia nu voi înceta vreodată să mă plec. De la un blogger mare – care a avut încredere în mine și m-a sprijinit încă de la prima campanie pe care am demarat-o pe cont propriu, pe blog – la începutul acestui an.
Chinezu – căci despre el este vorba! – mi-a dat o îndeletnicire. Mie și vouă. Nouă, OAMENI – în fiecare zi! El m-a rugat să vă rog ca să ne dăm o întâlnire sâmbătă, după-amiază :). Și, să mergem împreună, în număr cât mai mare, bloggeri și prieteni de bloggeri, cu suflet deschis – să cântăm o colindă, două, trei – în fața unei mașinării simpatice.Susţine olimpicii ieşeni!
Cine mă cunoaște, știe că îmi plac… olimpicii! Că-i susțin, că scriu la ziar și pe blog despre ei, că mă plec în fața măreției lor. Că-i respect pentru efortul susținut, pentru felul în care își sacrifică timpul liber, somnul, viața. Pentru faptul că ei nu văd niciun sacrificiu în toată munca lor și pentru faptul că relaxarea înseamnă un nou exercițiu, un nou experiment, o nouă descoperire. În acest context, rezultatele excepționale pe care zeci de elevi ieșeni le obțin, an de an, la competiții naționale și internașionale – nu mai sunt o surpriză! Ele, însă, bucură – și ne dau de gândit!
Elevii buni câștigă. Duc numele Iașului și al României peste mări și peste țări. Ne reprezintă. Dar, noi?! Noi ce facem pentru ei?Globuri cu suflet – început de bucurie
M-am gândit mult – și m-am gândit bine! Știam încă de prin vară unde va merge Moș Crăciun de pe Șapte pietre. De atunci și până acum nu s-a schimbat planul făcut. Prin urmare, știu unde va merge, în acest an, Moș Crăciun!
Și-am căutat un nume pentru campanie. Și, am avut un moment de tresărire. Pentru că, aș putea face o campanie strict pe cont propriu, sau aș putea continua o tradiție! Fapta bună este aceeași, indiferent de numele pe care îl poartă acțiunea. Și, totuși, dacă fapta cea bună s-ar numi Globuri cu suflet – nu ar fi absolut minunat!? 🙂Vindecarea vine de la noi
Mi-e atât de ciudă! Unele au o mulțime de genți – de 5.000 de euro fiecare… Unii cheltuie o mie de euro într-o seară și zeci de mii în concedii de vis… Iar o mamă nu are 4.000 de euro pentru o intervenție chirurgicală ce ar putea salva vederea fetiței ei… E nedreaptă viața asta – și e atât de irosită, atunci când avem totul de-a gata…
Astăzi, am vorbit cu Maria – o colegă de la master. M-a impresionat mult. Mi-a spus că e fericită, că are trei fetițe minunate și un soț deosebit, părinți care o ajută și o casă frumoasă – dar, că se simte vinovată pentru tot ceea ce are, atunci când o întâlnește pe Cristina. E trist să te simți vinovat pentru că ți-e bine. Dar, e și mai trist să ai un prieten pe care nu-l poți ajuta. Căruia îi poți fi aproape – fizic și sufletește – dar, asta să nu fie suficient…
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
