• OAMENI - în fiecare zi

    S-au strâns mărţişoarele de jucărie!

    Uneori, nu e nevoie decât să-ţi faci curaj şi să demarezi un proiect. Apoi, minune!, parcă vine totul de la sine! Mărţişor de jucărie a pornit cu dorinţe mici şi a ajuns să crească mare – mai ceva ca Făt Frumos! De-a lungul acestei campanii am avut parte numai de surprize plăcute şi de oameni de-a dreptul fenomenali! N-o să-mi ajungă zilele să mulţumesc pentru implicare, pentru promptitudine, pentru bunătatea voastră! Abia aştept să vină mâine, pentru a merge la copiii de la Hărpăşeşti şi la doamnele educatoare, pentru a trăi emoţia alături de ei şi pentru a le împărţi darurile de la voi!

    Însă, până mâine, e nevoie să fac o prezentare, măcar pe scurt (deşi e imposibil aşa ceva!) a tot ceea ce s-a adunat. Pentru că, ar fi păcat ca patul nostru din hol, plin de toate cele, să nu ştie ce-a ţinut în spate în aceste zile. Şi, pentru că vreau şi încerc să fiu cât mai transparentă.

  • OAMENI - în fiecare zi

    Ai dăruit Alexandrei un strop de viaţă!

    Ieri, am fost la spital – în vizită la Alexandra. I-am transmis toate gândurile bune şi frumoase de la tine, i-am spus că multă lume o cunoaşte şi o iubeşte, că toţi ne rugăm pentru ea. Că ne dorim să treacă peste necazuri, să se întoarcă la şcoală, să crească mare, să fie sănătoasă şi fericită!

    Am avut bucuria de a o întâlni pe Alexandra într-una dintre zilele în care se simţea mai bine – în care a stat aproape două ore în camera de joacă şi apoi a cerut mâncare. Mie mi-a zâmbit încă din prima clipă! M-a cercetat curioasă, mi-a răspuns la întrebări, a intrat în jocul meu şi mi-a sorbit poveştile pe care i le-am spus. Mi-a mărturisit că personajele preferate din desenele animate sunt Căpşunica şi Barbie. Şi-am mai aflat de la ea că, atunci când va creşte, vrea să se facă poliţistă!

    Mama Alexandrei e terminată, săraca şi, în acelaşi timp, este o femeie extraordinar de puternică! Mi-a spus că nu-i va ajunge viaţa să mulţumească pentru tot ceea ce face lumea pentru fetiţa ei! M-a rugat ca, şi pe această cale, să vă mulţumesc! Tuturor şi fiecăruia în parte pentru fiecare gând, fiecare încurajare, fiecare bănuţ!

    Şi… apropos de mulţumiri… e rândul meu să mulţumesc! Ţie, şi ţie, şi ţie! Pentru cei 1.170 de lei adunaţi în campania de pe blog, pentru alţi bani, mulţi!, oferiţi direct în conturile Alexandrei, pentru mediatizarea cazului ei, pentru rugăciune, pentru implicare, pentru tot!!! Nu vreau să vorbesc doar aşa, la general – ci vreau ca, măcar pe scurt, să amintesc zbuciumul ultimelor săptămâni:

  • Umanitar

    Oferă 2 euro pentru viaţa lui Bibi!

    Nu am scris postare specială zilele astea, dar am făcut de câteva ori anunţul, prin intermediul reţelelor de socializare – trimiţând spre scrieri mai vechi, în care ţi-l prezentam pe Bibi.

    Scriu astăzi, intenţionat, în ultima zi, de teamă ca unii să nu fi lăsat fapta bună pe mai târziu şi s-o fi uitat… Scriu astăzi, în ultima zi, pentru că nu e timpul pierdut! Acum, în acest moment, îi poţi oferi lui Bibi 2 euro şi o şansă la viaţă! Ia telefonul în mână, deblochează-l şi trimite măcar un SMS la numărul 848! Astăzi, 16 decembrie, este ultima zi în care mesajul la 848 înseamnă 2 euro pentru viaţa lui Bibi!

    Bibi are un an şi jumătate. Este cu un strop mai mare decât Maria. Numai gândul că, în această loterie a vieţii, copilul meu ar fi putut fi grav bolnav – îmi inundă faţa de lacrimi. Şi, cum, inevitabil, în acest moment m-am gândit la asta… plâng. Plâng şi scriu şi te implor ca, de fiecare dată când poţi, să ajuţi copiii să trăiască! Nu trebuie să dai mult! Nu trebuie să-ţi fie ruşine să dai puţin! Pic cu pic, se poate aduna mai mult decât îţi poţi imagina!

    Ca să poată trăi, Bibi are nevoie de 140.000 de euro… şi de un transplant de măduvă, într-un spital din Ierusalim. De la tine doreşte, în acest moment, 2 euro. Te lasă inima să spui nu?!

  • Bucurii,  Umanitar

    Globurile cu suflet au ajuns la copii!

    Peste 90 la sută din campania Globuri cu suflet s-a încheiat. S-au adunat nopţile nedormite, îngrijorările, stresul… şi s-au topit, toate, în zâmbetele copiilor. Pentru că nimic nu-ţi poate oferi mai multă împlinire decât chipul curios şi fericit al unui copil! Ieri, pe 8 decembrie, am ajuns la Ciorteşti şi la Andrieşeni. La şcoli şi grădiniţe, într-o familie şi la un centru de zi.

  • Bucurii,  Umanitar

    Globuri cu suflet – din suflet!

    Îţi arătam luni cu ce mă ocup, însă n-am avut atunci timp de amănunte. Am făcut o muncă de sortare şi inventariere – nu foarte uşoară, dar cu satisfacţii mult peste ceea ce-aş putea exprima în cuvinte!

    Campania Globuri cu suflet m-a adus mai aproape de oameni. De cei pentru care, alături de întreaga echipă, lupt, dar şi de aceiea care au decis, din exterior, să ne sprijine. M-a bucurat implicarea unor persoane la care nici nu visam. Şi voi vorbi, în continuare, despre cei ce m-au ales pe mine, intermediar, în fapta lor bună. Trebuie să precizez că oameni cu suflet sunt mult mai mulţi de atât!

  • Bucurii,  Din online

    Globuri şi oameni cu suflet


    Cam aşa arată holul casei noastre. Şi asta nu e tot!

    În campania Globuri cu suflet se implică oameni mulţi şi minunaţi! Fix aşa, cu suflet!!! Nu vreau să menţionez, deocamdată, pe nimeni – pentru că aş face-o în grabă. Şi n-ar fi frumos!

  • Ale tinereţii valuri,  Te-Ve(de),  Umanitar

    În direct (şi în reluare) la TeleM

    Am făcut-o şi pe asta! Adică… pentru o oră, n-am mai pus eu întrebările, ci am oferit răspunsuri. N-am mai fost eu jurnalistul, ci persoana intervievată. N-am mai stat în spatele unei voci ori a unei semnături, ci am apărut, în toată splendoarea, pe sticlă :).

    Am participat, alături de Andrei Dumbravă, la emisiunea Poveşti sub ochii tăi. La TeleM. Şi am vorbit, cum era firesc, despre campania Globuri cu suflet!

    Poţi vedea înregistrarea emisiunii aici.