Lecție de viață – un interviu cu Mihai Neșu despre curajul de a duce povestea mai departe
V-am spus, la începutul lunii decembrie, că am ajuns la Oradea și că am vorbit cu Mihai Neșu. V-am povestit mai multe din culise atunci. Apoi am avut de lucru la clipul de prezentare pentru ceea ce se dorește a fi Complexul de recuperare caritabil dedicat copiilor și tinerilor cu dizabilități. Puteți să-l (re)vedeți aici.
A urmat și mesajul lui Mihai, cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului.
Și după toate astea, a venit momentul ca pe Doxologia să fie publicat și interviul cel mare.
Să fim alături de copiii cu dizabilități din România – fiind alături de Mihai Neșu!
Clipul despre Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități neuromotorii „Sfântul Nectarie” și despre provocarea lui Mihai Neșu la care cu toții vrem să contribuim a fost prezentat duminică, pe 15 decembrie, la Concertul de colinde al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Cătălin, colegul meu, mi-a zis așa: „Am urmărit clipul de zece ori înainte. Și, totuși, când l-am văzut în sala asta mare, cu atâția oameni la un loc, m-au cuprins niște emoții de parcă eram la prima vizionare!”. Pe mine m-a bucurat mărturisirea lui. Pentru că munca noastră, a celor de la Doxologia, e vie! E plină de emoții, e făcută cu tot sufletul. Doamne ajută să fie de folos!
Nu uita! Un mesaj la 8844 cu textul CRED înseamnă 2 euro în fiecare lună pentru Complexul de recuperare caritabil dedicat copiilor și tinerilor cu dizabilități.
Mihai Neșu – minunile merg mai departe
Am fost plecată alături de colegii de la Doxologia într-un tur de forță. În două zile, Iași – Oradea – Iași. I-am explicat înainte Mariei mele de ce-o las singură cu bunicii: că urmează să-l întâlnesc pe Mihai Neșu, că el are să-mi povestească despre un super-proiect prin care ajută copilașii bolnăviori și despre un super-plan de extindere a proiectului. În acest context, i-am zis și cine este Mihai Neșu. În viziunea mea de adult stricat, am făcut o separare de planuri: am vorbit despre viața lui de dinainte de accidentare și despre viața de acum. La care Maria a exclamat: „Asta înseamnă să știi să continui ce ai început!”.
Două secunde am avut așa, o uimire-dezamăgire. Părea că nu prea a înțeles ce-i spusesem… Dar am avut prezența de spirit s-o întreb: „Cum adică? La ce te referi?”.
„Păi, da!”, mi-a răspuns. „Era o vedetă atunci când era sănătos. Și era o vedetă adevărată, un model pentru cei din jur. Acum continuă să fie o vedetă și un exemplu pentru noi! Necazurile și problemele de sănătate nu l-au scos din joc!”
Am îmbrățișat-o pe copilă și i-am dat dreptate. Acolo unde noi vedem „fractura”, cei mici văd mai în profunzime, iar înțelegerea pare firească. Așa este. Viața înseamnă continuitate, iar Mihai Neșu ne e, cu adevărat, o lecție.
Actualul Centru de recuperare pentru copii cu dizabilități neuromotorii Sfântul Nectarie are 200 de metri pătrați și ajută cu diverse terapii peste 100 de copii cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani. Iar listele de așteptare sunt lungi și apăsătoare…
Visul lui Mihai Neșu, visul Mariei-Iulia Băcăran – directorul executiv al Centrului, visul prietenilor Andreea și George Ogăraru, visul multor oameni de suflet este acela de a vedea creat Complexul de recuperare caritabil dedicat copiilor și tinerilor cu dizabilități.
Bal pentru suflete Mari
Povestea unui avort refuzat