Nota zero la igienă pentru multe şcoli şi universităţi din Iaşi
Chiar dacă pare o prostioară, ideea de la care s-a pornit e destul de serioasă şi de gravă.
Luptăm pentru rezultate deosebite la învăţătură, cerem performanţă, participăm la competiţii, susţinem că suntem cultivaţi şi avem un intelect rafinat. Suntem în stare să rezolvăm probleme dificile la nivel de olimpiadă, avem mulţi studenţi şi pretindem merite în exces însă, în marea majoritate a băilor din şcoli şi din universităţi nu există săpun. Cauza principală nu e sărăcia, ci dezinteresul. Un dezinteres colectiv devenit, de acum, focar de infecţie socială.
Revoltă înăbuşită în zăpadă
Ultima ninsoare zdravănă a fost pe 14 februarie – atunci când George a rămas înzăpezit în apropierea parcării. El şi încă vreo 20 de maşini, care nu mai puteau nici înainta, nici da cu spatele, nici nimic… De atunci, a trecut aproape o săpămână. Timp în care, nici pe străzile mari nu s-a făcut prea multă treabă. Faza e că-i inadmisibil ca străduţele mici şi intens circulate, dintre blocuri, dar şi mai de la vedere, să privească invidios spre mizeria centrală. Şi să-şi dorească şi ele, măcar atât!
Nepăsarea – de la particular la general
Zilele astea, Iaşul e un oraş… fără stăpân. Circulând pe toate străzile şi străduţele, ţi se pare că unii dintre cei care ar fi trebuit să-şi facă datoria s-au ascuns… sub zăpadă! Şi-aş vrea să-i critic, să-i tot critic… şi uneori ma opresc. Pentru că-mi dau seama că e în zadar. Nu are de ce să-i doară sufletul. Nu e oraşul lor. Doar scaunul e al lor. O perioadă.
Mă opresc din criticat, nu pentru că i-aş înţelege, ci pentru că mă apasă o nedumerire şi mai mare. Cam cât o maşină plină de zăpadă, uitată de un om în parcare. Îi înţeleg şi-i felicit pe cei care, ştiindu-se copii în ale condusului, au renunţat la şoferie în această perioadă. Sincer, numai de ei nu mai era nevoie să patineze pe patru roţi! Totuşi, nu pot să accept atâta dezinteres!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
