Șapte vorbe înțelepte de citit și recitit la… supărare
* Mă înfuriam pentru că nu aveam ce încălța, dar am întâlnit un om care nu avea picioare. (Proverb chinezesc)
* Dumnezeu nu te-a adus la ape adânci pentru ca să te înece, ci pentru că dușmanii tăi nu știu să înoate. (Steven Furtick)
* O patimă care îl preocupă pe omul contemporan
Cui ne lăsăm pătrățica, în timp ce-i judecăm pe alții?
Se întâmplă adesea să-i judecăm pe unii. Și pe alții. Că-s așa și pe dincolo, că fac aia și ailaltă, că… Dumnezeule, nu știm cum de-i mai rabdă pământul. Toate motivele pe care le avem sunt justificate. Oamenii și pătrățica lor nu-s și n-o să fie vreodată perfecți așa că, dacă ne punem pe căutat minusuri, avem toate șansele să le și găsim.
Întrebarea care se naște este: merită efortul de a purta altora de grijă? La modul ăsta? Merită să ne minunăm de soarta lor, să-i comentăm, să le analizăm toți pașii, să ne comparăm și să-i vedem, eventual, la degetul nostru mic? Să râdem de paiele care le injectează ochii? Poate că merită…
Din teoria lui „n-ai putea” se evadează prin practică
N-ai putea să te descoperi singur într-un pat mare, mare și gol.
N-ai putea să mai scoți capul în lume, știind că lumea îți cunoaște micimea și durerea din patul mare, mare și gol.
N-ai putea să pleci singur la un drum lung, lung și greu.
N-ai putea să fii fericit la destinație, știind că și întoarcerea va fi tot pe cont propriu, într-un drum lung, lung și greu.
Nimic n-ai putea să faci. Până când teoria se transformă în practică și te găsești în fața faptului împlinit.
Astăzi o iau de la capăt
În fiecare dimineață de până acum m-am… trezit. Mai mult sau mai puțin conștientă de șansa ce mi s-a dat. Mai mult sau mai puțin obosită, mai mult sau mai puțin zâmbăreață, mai mult sau mai puțin pusă pe fapte mari. În fiecare dimineață începe un nou astăzi. În care am nu doar dreptul, ci și obligația de a o lua de la capăt. Ziua de astăzi este cea mai importantă zi din viața mea! Pe ea o dețin și ea-mi este cea mai mare avere.
Glasul salvării – ambulanțe în misiune
Veronica este singura bunică pe care am cunoscut-o și de care m-am bucurat până la 18 ani. Și ea s-a bucurat de noi, de nepoții ei. Cu câteva lui înainte de a pleca în veșnicie, mai avea o emoție care-i menținea zâmbetul pe buze. Vecina de palier pe care o îndrăgea tare era însărcinată! Abia așteptau, amândouă, gâgâlicea.
Într-o noapte de noiembrie, la blocul bunicii au ajuns două salvări. Una pentru a încerca să resusciteze o doamnă în vârstă, alta pentru a lua o gravidă la maternitate. În acea noapte de noiembrie, schimbul s-a făcut la etajul unu – o viață venea și alta pleca…
N-am auzit acele salvări de noiembrie. Dar bănuiesc că au sunat amândouă la fel… jalea și fericirea au uneori același glas.
„Ești o proastă, fă!”
Dacă tot a trecut Ziua Femeii, pare a fi o ocazie potrivită pentru unii domni să… răbufnească. Poți fi simpatic o zi, două, trei, de la 1 până la 8 martie… dar, gata! Totul are o limită! În seara asta, la o oră la care toată lumea iese de la serviciu, traficul din zona Palas spre Podu Roș era așa cum îl știți. Poți face loc ăluia din spatele tău doar dacă zbori. Ceea ce-i mai greu. Până și pentru mine. Căci PUI-ul meu nu are arpi :).
În contextul traficului deja prezentat, un tânăr domn – destul de simpatic și de prezentabil, la o primă vedere – dădea din faruri și din gură de mama focului.
Măcelăria lui Iov și măcelul din sufletele noastre
„Bucurați-vă de ziua de mâine, că azi îmi vine să borăsc!”
Vorbe pe care puțini le rostim, dar pe care mulți le trăim… Pentru că asta facem. Pentru că mereu pe mâine îl găsim mai cu moț, pentru că mereu ne imaginăm ce va fi mai încolo și uităm să mai respirăm. Azi! Acum!
Tot ceea ce facem astăzi ne decide acel mâine… asupra căruia, apropos, nu suntem deloc stăpâni. Dacă nu mișcăm ceva acum, mâine va produce aceeași greață – atunci când va deveni astăzi!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
