Felices los 4
YouTube își face de cap la mine pe laptop. Îmi dă muzici după cum dorește și îl las așa – să mă surprindă. Hop!, și-apare Maluma, cu Felices los 4. Mă opresc din treabă și ascult râzând, amintindu-mi…
Cândva, o doamnă aștepta să mă întâlnească, să-mi spună ce melodie cu ritm fain a descoperit – și să-mi ceară să-i deslușesc cuvintele.
E super simpatică doamna și bine ancorată în niște valori. Așa că a căscat ochii mari, mari, când a realizat că de câteva săptămâni cânta despre Felices lor 4 – adică fericiți toți patru, prinși în niște iubiri și niște înșelăciuni demne de telenovelele în care, într-un final, toată lumea e cu toată lumea și toată lumea e fericită!
Putem fi… felices los 4?
Astăzi, unde dai, unde cauți, se vorbește despre un mare și răsunător divorț. Altul. Până vor apărea altul și altul… Astăzi, toată lumea invocă faimoasa karma – sau cum s-o chema ea. Căci o femeie care s-a mulțumit acum 13 ani cu bărbatul alteia, rămânând însărcinată, se vede în postura de nevastă înșelată a unui bărbat care așteaptă copilul alteia. Că viața bate filmul… asta știm deja. E veche de când pământul și mult dinainte de a fi la modă să invoci „karma”.
Eu cred, pur și simplu, că fericirea nu se poate crea pe nefericiri. E o lege nescrisă, știută și veșnic încălcată – pentru că fiecare trădător ar putea jura că el n-o va da în bară. Și, totuși, numai în muzici și-n filme putem fi… felices los 4 și cu încă niște puradei pe lângă noi. Căci, în viața reală, oamenii mari suferă – iar universul copiilor riscă să se frângă sub indiferența și îndrăgostelile fără cap ale oamenilor dragi.
Povestiri din patul cel mare și gol
E minunat să ai un pat uriaș, un pat în care să te poți pierde și în care să te regăsești, totuși, în brațele persoanei iubite. Dar cum e cu… patul cel mare și gol?
Îmi place mult imaginea aceasta. O ador! O ador, în ciuda faptului că îmi aduce în amintire o etapă dureroasă a vieții mele.
Când mi-a plecat omul de acasă și n-a mai fost să fie omul meu, am rămas singură. Nu doar în viața de femeie, ci și în patul cel mare și gol.
N-am fugit de prea multe suferințe fizice sau sufletești care mi-au apărut, de-a lungul vremii, în cale. Dar de venirea serilor, pe-atunci, fugeam. Pentru că urma să întâlnesc ceea ce pe timpul zilei mai reușeam să evit. Întâlneam realitatea din patul cel mare și gol. Și tot mă chinuiam să nu o conștientizez și să nu o percep în întregime. Închideam ușa la dormitor, stingeam lumina și mergeam orbecăind până la pat. Mă așezam pe marginea marginii lui, ghemuită și apăsată de frământări.
Infidelități, amantlâcuri și tristeți – povești despre iubire și acadele
Ce infidelități, dom’le? Ce vrei să zici? Povești…
Nu-i așa că ți se întâmplă uneori să te uiți la un copil cum linge o acadea și simți că te umpli de bale? Cu atâta poftă și cu atâta bucurie ține dulcele acela în mână, că i l-ai smulge în secunda doi. Ce, numai el? Tu nu meriți să te bucuri de ceva cu adevărat bun?
Surpriză, însă – căci după ce furi acadeaua și aștepți să simți în gură gustul succesului – beax!, e fix aroma care-ți face ție bube, e gustul pe care-l urăști din copilărie, e tot ce n-ai fi crezut vreodată că poate fi. Ei, cam așa se întâmplă atunci când vezi o bunăciune ocupată și nu te saturi doar cu privitul, nici măcar cu pipăitul, ci vrei de-a dreptul… molfăitul.
Căci tu, dragă doamnă, în momentul în care îți cade cu tronc un tip vesel, eventual chipeș, sigur pe el, cu spate drept, părând că e în stare să doboare orice obstacol pentru a face fericită o femeie, în momentul în care ți se pare că te îndrăgostești ca o proastă de omul alteia – să știi că, de fapt, chiar asta faci. Pentru că îți cade cu tronc el, omul ancorat într-o relație. Omul care are un relativ echilibru, o relativă familie, niște motive care-l țin pe linia lui de plutire.
Infidelități și răni. Multe și mari
Când îl scoți tu din echilibrul (de care poate, sărăcuțul, se plânge), când îl scoți tu din familie (crezând că-l salvezi), nu faci decât să-l dezechilibrezi. Și așa te trezești cu un nene lângă tine deloc vesel, deloc sigur pe el, deloc păstrându-și imaginea pe care i-o divinizai. Descoperi un om total imatur, destul de mincinos, nici măcar specialist în infidelități, incapabil de a-și asuma responsabilități, al cărui spate (cândva) drept se umple de vină, de regrete, de resentimente, de acuze – inclusiv în ceea ce te privește. Surpriză? Nu. Și nici nu-ți trebuie prea multe studii pentru a ști de ce…
Tu, mare domn, așa-i că ai crezut că ești cel mai cel dintre băiețași, atunci când ai furat-o pe una de sub nasul lui bărbatu-său? Acum, dormi liniștit! Domnița ta e a ta! Deocamdată. Până când se va plictisi de tine și-o va zbughi cu o la fel de mare ușurință spre brațe mai puternice, mai adevărate, mai de actualitate. Tu, fostul, oricine și orice pot avea termen de valabilitate, atunci când hormonii ei săltăreți preiau comanda.
Fericirea nu se poate crea pe nefericiri
Omule, oamă… măi poamelor… Când furi pe cineva dintr-o relație și crezi că veți construi o altă relație fatală, invincibilă, fantastică – te amăgești. Distrugi vechea relație, familie poate, distrugi copii, distrugi tot ce poți – și degeaba. Te distrugi. Când nu ești în stare să încerci să repari o relație sau măcar să ieși demn dintr-o relație, înainte de a intra în alta prin infidelități, pângărești totul în jur. Fericirea nu se poate crea pe nefericiri. E o lege nescrisă, știută și veșnic încălcată – pentru că fiecare trădător ar putea jura că el n-o va da în bară. Dragostea, în cazul lui, e una din aia de filme și de romane, în care amanții și amantele înving sistemul și trăiesc iubindu-se până la adânci bătrâneți.
Eh, dar până la adânci bătrâneți, fiecare-și trăiește clipa de iubire și se simte împlinit. Nuuu, deloc nu-ți poate trece prin minte, atunci când el spune miau! după o partidă de sex, că poate așa-i zicea și lu’ nevastă-sa! Nuuu, deloc n-o să te întrebi dacă nu te alintă/ privește/ mângâie… așa cum făcea și cu ex-ul. Nuuu, deloc n-o să aveți, când unul, când altul, momente în care vă va veni să vă strigați pe un alt nume. Momente de dor din vechea și comoda și călduța relație.
Drum bun spre haos
Momente de întrebări… Oare la ce se gândește acum? Îl/ o mai iubește? Oare ce mail-uri a mai primit? Oare de ce nu-mi răspunde la telefon? Oare chiar n-are timp de mine sau invocă motive aiurea? Oare merge să ducă gunoiul sau mai dă o tură pe la blocul ei/ lui, sperând să zărească vreo siluetă pe la fereastră? Oare ce sms a primit, de l-a șters atât de repede? Oare pot avea încredere în el/ ea? Oare de ce e cu mine acum – joacă în horă din obligație, dacă tot a intrat în vârtejul ăsta?… Mă mai vrea în viața ei/ lui? Pentru cât timp? Spre ce ne îndreptăm?
Spre haos. Și, din nou, nu-ți trebuie studii pentru a ști că lipsa încrederii, lipsa respectului (chiar și a respectului față de partenerul din vechea relație!), fața asta văzută cu trădări și infidelități, mișmașurile – toate cele prin care unul s-a lipit ilegal de altul nu sunt decât viermi care mănâncă și distrug orice temelie de presupusă iubire, oricât de mare ar fi entuziasmul, adrenalina, aventura și ispita amorului de început.
Dintr-una în alta
A accepta să intri într-o relație fără a o sfârși mai întâi pe cealaltă, a accepta pe cineva într-o relație – deși pe buda lui scrie ocupat –, a te ține cu ghearele de o relație care nu te privește și a spera că totul va fi bine… toate astea mi se par demne de categoria tristeți. Nu văd o umilință mai mare decât aceea de a te mulțumi cu infidelități și cu resturi. De a fi pe locul paișpe. De a trăi într-o iubire secretă. De a trăi într-o permanentă rușine a partenerului de a te avea, de a te iubi public, de a te prezenta familiei, de a te arăta lumii. De a ști că, oricât de legal(ă) vei deveni pe parcurs, nu ești decât ălalalt/ ailaltă. O copie stricată a unei vechi vieți frumoase și ratate, în care tu ai intrat cu bocanci și buldozer.
Mi se pare maxim de trist să distrugi inclusiv drumul și viața acelui om pe care presupui că… îl iubești! O și mai mare umilință este, mai apoi, să te uiți în fosta ogradă și să-i reproșezi lui/ ei că tu ai nevoie de ajutor – că ex-partenerul de viață pare ok, sănătos și voios, în timp ce tu arăți și te simți de parcă-ai fi călcat de tren. Prin urmare, ai nevoie de îngrijiri speciale, de atenție și de încă vreo două firimituri de iubire. Trist… Foarte trist!
Poate luni, poate marți…
La radio și la teve, o tipă ne predă în ultima perioadă lecții de parașutism… Cu suava-i voce, se miaună și se jelește, se umilește și se anulează într-o mare operă muzicală… Și zice ea:
„Spui că luni, poate marți, nu te înțeleg,
Îmi spui sec doar că vii, să țin în secret!
Știu că ai pe-altcineva…
Cum să-ți explic…
Dar eu te-aștept diseară
Să te sărut, sper să nu doară
Să-ți fac cafea să nu adormi, adormi
În brațe să te strâng
Și să fumăm țigară.”
Ups, acadeaua-i cam stricată
Și-n același ton de bla-bla-bla îmbie la cânt și la dans și se-amăgește artistic că iubește și că nu contează că el are pe altcineva, nici că el vine la ea doar când are chef, nici c-o ține de folosit la vreme rea. Da, băi, pentru că, până la urmă, tot ce contează e iubirea…! Și, știu, eu sunt aia rea că nu-nțeleg și alții-s buni că vor să facă dragoste – nu război – indiferent de circumstanțe și de infidelități. Chiar declarând război oamenilor pe care, cândva, cu adevărat îi iubeau.
Știu că ai pe-altcineva… Dar eu te-aștept diseară… Vrei acadeaua?! Ok, a ta să fie! Cu toate consecințele pe care le vor avea poftele tale – și, logic, cu toată asumarea de care (te faci că) dai dovadă. Spor la fericire!
Lasă-te smuls din prieteniile toxice – mâine le vei mulțumi neprietenilor
Unii oameni nu suportă să fie cicăliți. Să li se spună că greșesc. Unii oamenii preferă, chiar și fără să realizeze, prieteniile toxice. Unii oameni descoperă, în timp, că pot trăi doar cu lugu-lugu și cu aparentă liniște. Mi se pare firesc, pe de o parte. Cum să îndrăznească cineva să le atragă atenția, spre binele lor? Cum să vadă cineva răul spre care se îndreaptă și să le spună „stop”? Cum să își permită cineva să-și impună un punct de vedere, când ei n-au niciun punct de vedere?… Și, mai ales, când ei nu îndrăznesc să riposteze, să exprime ce-i deranjează? Când ei n-au habar să comunice, dar asta nu-i împiedică să fie mândri și siguri de ei, să-și croiască false identități și să se bucure de lingușelile altora?
În prieteniile toxice, prietenii cu scop precis știu să tacă. Știu ce și cum să răspundă. Știu cât să tragă de elastic, să nu se rupă – atâta timp cât țelul nu-i atins. Prietenii cu scop precis au timp. Nu se grăbesc. Și nici nu-i doare inima când omul de care se folosesc se distruge – dacă distrugerea e în beneficiul lor. Căci, nu-i așa, cu cât e mai distrus un fraier, cu atât e mai ușor de manevrat și devine un mai bun executant. Doar că și fraierul se umflă-n pene și mai trage pe turta lui, și-apoi cei doi se încurcă în ițe, de ți-e mai mare dragul să-i privești cum dansează înnodați…
Rămâi autentic, îi pierzi doar pe cei care se prefac că te iubesc
Însă, iubirea de aproapele nu înseamnă puparea în fund a aproapelui. Nu înseamnă vorbe mieroase și nici stare de liniște – care vor ajunge cândva să iasă pe nas. Pentru că iubirea de aproapele nu exclude mustrarea lui. Adevărul poate că doare. Dar pentru oamenii deștepți, oricât de dureros ar fi un adevăr, e de o mie de ori mai de dorit – decât minciuni exprimate cu zâmbet și cu un pumnal ascuns pe la spate.
Omul care are-n gușă fix ce are și-n căpușă, în stările lui de bunătate, ca și-n stările lui de răutate – e sincer. Enervant de sincer și de plictisitor și de incomod, mai ales în comparație cu omul fantastic. Cu omul care-și meșterește adevăruri pe fiecare situație, care știe să mângâie atunci când ar vrea să strângă de gât, care știe să spună da – atunci când ar vrea să spună nu – și invers.
Deci… care-i faza? În ce lume trăim? În lumea în care cei care iubesc riscă să fie călcați în picioare, în lumea în care cei care se prefac că iubesc sunt înălțați pe un piedestal, comparați cu primii și declarați câștigători!
Pare – și chiar este, pentru o perioadă – extraordinar de greu de trecut peste astfel de situații. Cum ai putea să păstrezi lângă tine un om pe care sincer îl iubești? Un om căruia sincer îi dorești binele și față de care inclusiv o parte dintre greșeli le-ai făcut din prea mult elan, pentru că ți-a păsat, pentru c-ai vrut să-l salvezi cu orice chip? Cum? Devenind altcineva? Categoric, nu.
Prieteniile și prieteniile toxice – fiecare își alege singur soarta
Căci respectul, dreptatea, adevărul sunt parte din iubirea cea adevărată de aproapele. Iar timpul vindecă – inclusiv de boala iubirilor deșarte și de prieteniile toxice. Să rămână împreună cei care se merită unii pe alții! Cei care vor ajunge, mai devreme sau mai târziu, să-și scoată ochii. Căci prefăcătoria nu e veșnică, nici minciunile nu sunt eterne, iar trădările dintre trădători sunt la ordinea zilei.
E ok, deci, să plângi după un om, dar e și mai ok să-i dai drumul, atunci când descoperi că tu nu mai ești bun pentru el – pentru că ești real. E ok să te retragi din ecuație, păstrându-ți demnitatea. E ok să suferi, e ok să te rogi pentru el. În egală măsură, e ok să-ți dorești să te vindeci. Să te vindeci de orice relație toxică și să-ți dai seama că nu poți salva lumea și nici măcar un om din lumea cea mare, dacă omul nu-și dorește să fie salvat.
Fiecare își alege singur soarta. La fel cum își alege prietenii și vorbele pe care vrea să le audă. Oamenii-s mari și trebuie lăsați pe cont propriu. Inclusiv să-și revină fix atunci când vor avea chef, și nici o secundă mai devreme.
Mulți dintre ei vor ajunge, în timp, să regrete deciziile luate, ochii intenționat închiși, compromisurile făcute, pe cei dragi pe care i-au pierdut din pură prostie și necazurile pe care și le-au dorit la piept, drept cel mai de preț talisman. Va fi foarte posibil ca regretele să vină târziu. Căci vor descoperi că viața ta, a mea, a ăstora nebuni și mult prea simpli și-a văzut de cursul ei firesc. Că inimile zdrobite s-au recompus, că nimic nu s-a dărâmat în absența lor, că totul a mers mai departe – alături de alte suflete, cu adevărat valoroase.
Mulțumesc, la revedere!
Unui om care te aruncă fix ca pe-o haină veche, atunci când nu-i mai ești de folos, trebuie să-i mulțumești. Unui om care l-a făcut pe aproapele tău să-și piardă mințile, să aprecieze liniștea mincinoasă și iubirea cu interes – trebuie să-i mulțumești! Tandemului acestuia trebuie să-i mulțumești din suflet pentru suferință – convins fiind că suferința ar fi fost mai mare mai încolo, convins fiind că, mai devreme sau mai târziu, cu același personaj lugu-lugu sau cu unul asemănător, trădarea oricum ar fi avut loc.
De ce-urile nu-și au întotdeauna rostul. E pur și simplu. Și, da, se poate supraviețui trecând printr-un chin mare, aparent de nesuportat. Însă, conform unui proverb indian… Într-un final, totul va fi bine. Dacă nu e bine, înseamnă că finalul nu-i aici. Cu siguranță, șuturile primite când ne-am așteptat mai puțin sunt, de fapt, trambuline menite să ne zboare de lângă cei care nu ne merită. Iar concluzia aceasta ar trebui să înceapă să ne facă, din start, viața mai bună.
Cum să-ţi înfigi singur cuţitul în spate
Detest bălăcărerile care urmează imediat după încheierea unor relaţii. Descoperirile care se fac şi anunţarea lor în gura mare. Dorinţa celui care atacă de a fi compătimit şi mângâiat. Suferinţa lui – dusă la exterm.
Marghiolina era o profitoare! A stat cu mine doar din interes nouă ani! Am suportat să-i miros picioarele puturoase şi i-am acceptat aventurile, pentru că o iubeam! Am văzut-o cu bube pe faţă şi i-am mângâiat mereu şuncile! Da, pentru că Marghiolina arată cu adevărat bine doar în pozele prelucrate! Şi, ştii ce? Are un sfârc lipsă!
sau
Despre balacareala si rufe jegoase aruncate in public
Poate ca e un titlu vulgar – dar nu exprima nici o miime din mizeria la care suntem obligati sa asistam zilnic, oriunde intoarcem capul.
Chiar si posturile de stiri se intrec in mondenitati. In presupuneri. In invitati. Ca au, ca n-au treaba cu subiectul, toti comenteaza, toti se pricep, toti stiu exact unul sau altul dintre motive.
Protagonistii sunt, uneori, pusi in umbra. Dar nici ei nu se lasa mai prejos.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
