• Hopa tropa prin oraş,  Pentru minte,  Şcoala părinţilor

    Cum să faci dintr-un copil răcit un copil fericit

    Update: Din păcate, Salina Terra Centrum s-a închis între timp. Însă informațiile și ideea de salină în timpul răcelii rămân în continuare adevărate și importante!

    ***

    Țin minte că Maria tușea îngrozitor. Tusea ei devenea un adevărat chin la ora de somn, când trebuia să se întindă. Atunci, în disperare de cauză, am spus: Hai s-o facem și pe asta! Și-am dus-o la salină. Seara a venit cu o tuse și mai puternică și cu reproșuri din partea alor mei, c-am răcit-o mai tare când am scos-o din casă. Plus că… mă simțeam și eu un pic cu musca pe căciulă, pentru că la salină mai erau copii tușitori și mucoși – mediul perfect în care să stai o oră întreagă…

    Totuși, a doua zi am mai citit, m-am mai documentat și, în ciuda nasurilor care se strâmbau în jurul meu, am hotărât să-mi duc din nou copila în acel loc.