Ne-am învăţat să ne facem, mereu, la final de an, o socoteală. Să punem într-o balanţă bune şi rele şi să le privim cum atârnă. Să suflăm peste bune, să le înmulţim şi să le trecem pragul următorului an. Să ne încruntăm la rele şi să încercăm să le punem piedică pentru viitor. Apoi… punct. De multe ori, până la încheierea următorului an, abia mai avem timp să respirăm. Să gândim… să facem un bilanţ… cu atât mai puţin.

E trist să descoperi, la sfârşitul lui decembrie, că ai eşecuri pe plus. Sau, oricum, mai multe decât se estimase. În acelaşi timp, e comod ca descoperirea asta să existe doar o dată în an. Mai ales că se ataşează la ea multele planuri de viitor care îndulcesc, parcă… imaginea noastră un pic şifonată.

Eu, una, vreau să încetez să mă mai amăgesc!