Uneori, găsești amintiri prin care poți revedea începutul prăbușirii tale! Doamne, e amețitor! Și-atât de departe e prăbușirea! Și-atât de uitate-s toate, încât nici nu mai reușești să povestești cu detalii câte te-au rănit.

Dacă te-ai chinui un pic, probabil că ai reuși să reînvii ceva. Dar îți dorești asta? Ești suficient de puternic? Ești vindecat? Spui că da – dar nu-ți vine să încerci marea cu degetul, doar ca să afli dacă-i udă!

Creierul e fantastic, prin modul lui în care închide unele părți de viață în dulapuri ferecate cu zeci de lacăte. Însă și sufletul e fantastic, prin felul în care permite câte unui lacăt să se deschidă… pentru a face curățenie.