Fericirea de a da în mintea copiilor
Era Maria micuță tare și s-a apucat de bocit, privind la o zgancă uscată: O să-mi fie dor de buba meaaaa! Prima dată am bușit în râs apoi, când am văzut că-i treabă serioasă și o supărare demnă de luat în seamă, ne-am arătat înțelegători cu suferința prințesei și am consolat-o. Inclusiv cu… Lasă, că în curând vei face o julitură nouă!
Noi, adulții, suntem cam încuiați. Trecem prea ușor peste situații și peste prietenii – fie ele chiar și cu o zgancă. Din fericire, uneori ne mai și trezim.
Adulți, pe loc repaus!
Toţi copiii îşi doresc să se transforme urgent în oameni mari. Toţi oamenii mari ar da orice pentru a redeveni copii. Unii dintre adulți sunt mai norocoşi decât alţii, în funcţie de câtă copilărie reuşesc să păstreze în sufletele lor. Oamenii care-s copilăroşi, veseli, optimişti, abia aşteaptă să aibă propriul odor, un nepot sau o bebe-cunoştinţă, pentru a da în mintea copiilor fără să li se reproşeze asta! 🙂
Jucării – cu psihologul în mintea părinților
Te uiți, deseori, în jur – și simți o sufocare plăcută! Casa îți este plină de jucării. De la intrare și până în ultimul ungher, nu se poate să faci un pas fără să vezi/ să mângâi/ să calci vreo pisică, o minge, o mașină, o piesă de lego… Orice ordine se transformă, în câteva minute, în cea mai mare dezordine! Însă, când îți vine să te încrunți – auzi râsul cel minunat, primești îmbrățișarea cea mai caldă și privirea care te pătrunde în suflet! Atunci, sprânceana se destinde, fruntea se netezește și zâmbetul pleacă până spre urechi!
Zi de părinte
Mă zăresc, pentru o secundă, în oglindă. Deşi e 12.30, sunt în pijamale. Experimentez nişte paşi noi de dans, pe muzică de copii. Sar şi par fericită! Femeie nebună…, îmi fulgeră prin minte. Numai un om fără ocupaţie dansează acum şi se maimuţăreşte. Alung repede orice gând rău şi continui distracţia.