Vine şcoala, bine-mi pare!
Începe şcoala! Nu mai este o noutate pentru nimeni. Cu mai mult sau mai puţin entuziasm, copiii aşteaptă magicul 17 septembrie. Din păcate, dacă pentru unii, prima zi de şcoală vine încărcată… pentru alţii e la fel de săracă, precum oricare dintre celelalte zile.
Spre nişte copii săraci îmi îndrept acum privirea. Din fericire – pentru ei – aceşti copii au nişte îngeri-oameni păzitori de excepţie! În faţa cărora mă plec! Şi, dacă au deja un ajutor, de ce mă mai uit la ei?, m-ai putea întreba. Pentru că şi îngerii-oameni lucrează tot cu oameni… pentru a putea creşte şi ocroti un copil! Cu atât mai mult – aproape 30 de copii!
Jocuri dintr-o alta copilarie
Desi exista in sectiunea Despre blog explicatia – De ce pietre? De ce sapte?, mai multi mi-au cerut sa le povestesc despre jocul Sapte pietre. Astfel, am descoperit si descopar in fiecare zi ca jocurile copilariei mele se ingroapa undeva, intre calculator si televizor, intre singuratate si sedentarism, intre generatia mea si noua generatie… Acum, cu cat esti mai copil, mai tanar, mai modern, mai proaspat… cu atat mai mult risti sa fii mai inchistat, mai egoist, mai stapanit de tehnologie si poate… mai batut in cap. Nu spun asta pentru a jigni. Nici nu-mi face vreo placere. Sunt pe cale de a deveni mama, iar propriile mele vorbe si idei ma ingrozesc.
Pe vremea mea adunam capace si organizam olimpiade sportive in fata blocului. Ieseam cu paturica in parc. Faceam concursuri de Miss si de cultura generala. Jucam mult iubitele Sapte pietre, dar si Ascunsa, Baba Oarba, Ratele si vanatorii, Ursuletul doarme, Tarile, Incetul cu incetul se fabrica otetul, Mima, Sotron, Somer, Maroco, Telefonul fara fir, Coarda, Ata, Prinsa, Lapte gros, Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti, Tomanap, Fazan, Spanzuratoarea, Leapsa, Tara, tara, vrem ostasi, Pacalici, Popa prostu, Razboi, Macaua…