Rănită fiind, mi-am dat seama…
Astăzi, un om care n-a fost de acord cu o decizie de-a mea a vrut să arate asta printr-o jignire. Un om mare… și eu un păduche. Și-așa-s jignită de soartă. Așa că omul cel mare ar fi putut să mă învețe, nu să-și verse amarul. Dar a făcut și el ce-a putut, mi-am zis…
Și-am stat apoi să analizez ce anume m-a deranjat. M-a deranjat că nu avea dreptate. Și continui să cred că nu a avut în totalitate dreptate. Dar am cedat repede, c-am auzit eu că pacea e de patru ori mai mare decât dreptatea. Și m-a mai deranjat tonul. Tonul pe care l-a folosit în aducerea unor acuze gratuite, pe lângă subiectul de bază. Mda. Acolo m-am simțit cu adevărat deranjată.
Până la urmă, cum m-a deranjat? Ce anume mi-a „afectat”? Sufletul… aș spune, în primă fază. Dar apoi realizez: orgoliul.
Să învățăm să reparăm vina de la noi din teren
Un om era supărat și s-a purtat un pic distant cu prunca mea. Copila s-a supărat, la rândul ei și i-a transmis niște gânduri și niște cuvinte urâte omului. Iar eu m-am supărat pe copilă. De fapt, nu m-am supărat. Dar m-am întristat – suficient de vizibil. Ceea ce a făcut-o să exclame:
– Păi, da, din cauza lui X… acum tot eu sunt vinovată?!
Lupta aceasta pentru putere, pentru dreptate, pentru vina ascunsă mereu în ograda altuia îmi dă fiori. Am conștientizat-o la mine destul de târziu și-o văd atât de des în jur, la oameni de-o seamă cu mine și chiar mai mari, cu studii sau fără studii, cu bani sau fără bani… că mă termină! E o veșnică bătălie în care alții, veșnic alții sunt mai răi decât noi.
Cum mi-am învățat copilul să piardă – un câștig pentru tot restul vieții
Am câștigaaat, am câștigaaat!, strig în gura mare și mă veselesc. Sar într-un picior, râd și mă maimuțăresc peste măsură. Pe tabla de joc reiese clar că am adunat toate jetoanele și am încheiat competiția în glorie. Am câștigat la jocul cu prințese!
Copila mă privește uimită. Ar vrea să plângă, dar înțelege că încă nu-i momentul ei. Cum așa? Nu poate să-și explice de ce a câștigat mami – și nu ea. Exista varianta asta în program?! Și cum poate să se bucure mama atât de tare și de zgomotos?
Dezamăgirea din spatele recompensei
Ieri, eram într-un magazin și o tanti se plângea: Mă pune fiică-mea la cheltuială! I-am promis că, dacă ia premiul întâi, îi cumpăr bicicletă! Are 9.90 și ceva. Să vedem, acum, dacă ia coroniță… Apoi, a început să povestească stresul prin care a trecut copila în anul ăsta școlar și să detalieze obsesia pentru bicicletă.
Am rămas foarte dezamăgită…
Despre gelozii și iubiri nesfârșite
Fiți pe fază, e despre gelozii! Maria se juca, în această dimineață, cu toate personajele din Clubul lui Mickey Mouse. Sunt prietenii ei dragi – tot ceea ce i-a cerut lui Moș Crăciun în dar.
La un moment dat, a început să adauge și alte plușuri în joc! Ce cățel drăguț!, a exclamat ea, cu vocea lui Minnie, în fața unui crețuliu maro. Atunci, eu, ca să mă aflu în treabă, îi spun: Cum zici asta? Vrei să-i faci geloși pe Goofy și Pluto?
Recunosc, au fost întrebări de om mare și prost – dar, șocul meu a fost să descopăr că Maria înțelege care-i faza cu gelozia. Din instinct, a luat cățelul intrus și l-a ascuns la spate. Și-i privea, vinovată, parcă, pe cățeii din Club.
Nedrept. Sau la modă
Eram în Carrefour şi finalizam cumpărăturile pentru copilaşi. Aveam coşul plin de caiete, hârtii colorate şi alte minunăţii. Plin! Valoarea produselor era de aproximativ 200 de lei. Şi am văzut ghiozdanul ăsta:
Pretul unei ore fara de pret
Am primit un mail din ala, ca multe altele, ce se trimit la toata lumea. E atat de real si de dramatic, incat indraznesc sa-i fac copy-paste.
Si mai dramatic este faptul ca noi suntem foooarte departe de castigul a 50 de dolari pe ora si totusi, de multe ori, de voie, de nevoie, munca (sau joaca de-a munca, ori facutul ca muncim) ne acapareaza viata, in defavoarea copiilor si a celor dragi.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase