Iubirea și durerea dintr-o bucată de pâine
– Mami, dacă n-am avea ce mânca și ai găsi o bucată de pâine… ai rupe-o în două. O parte ar fi mai mică și una mai mare. Pe care ai păstra-o pentru tine și pe care mi-ai oferi-o?
Am zâmbit. Știu poveștile cu prietenii și cu prietenia, cu mărul cel mare și cu mărul cel mic, cu decizia de a oferi ce-i mai bun aproapelui și cu mulțumirea de-a mânca partea mai mică, văzându-l pe celălalt fericit și sătul.
Știu însă și partea cu inima de mamă. Mi-e imposibil să înțeleg, să simt vreun pic… cam cât de greu mi-ar fi să nu am cu ce să-mi hrănesc pruncul.
Cui ne lăsăm pătrățica, în timp ce-i judecăm pe alții?
Se întâmplă adesea să-i judecăm pe unii. Și pe alții. Că-s așa și pe dincolo, că fac aia și ailaltă, că… Dumnezeule, nu știm cum de-i mai rabdă pământul. Toate motivele pe care le avem sunt justificate. Oamenii și pătrățica lor nu-s și n-o să fie vreodată perfecți așa că, dacă ne punem pe căutat minusuri, avem toate șansele să le și găsim.
Întrebarea care se naște este: merită efortul de a purta altora de grijă? La modul ăsta? Merită să ne minunăm de soarta lor, să-i comentăm, să le analizăm toți pașii, să ne comparăm și să-i vedem, eventual, la degetul nostru mic? Să râdem de paiele care le injectează ochii? Poate că merită…
Șocul de a îți găsi parul din ochi
Faza aceea cu paiul și cu parul e perfect adevărată. Știu că, în general, nu ne place să constatăm că avem un par în ochi. Doar suntem cei mai corecți, cei mai drepți, cei mai imaculați. Inclusiv atunci când greșim o facem pentru că… altfel nu s-ar putea. Așa ajungem să greșim, doar ca să avem dreptate.
Trec ore și zile și ani la rândul, în care dăm din cap dezaprobator, atunci când alții o iau pe arătură. Ce dacă devierea lor e cam aceeași și, poate, chiar mai puțin semnificativă?
Conștientizare
Promovam azi, pe Facebook, o scriere de pe Doxologia. În care, printre altele, vorbea despre prigoana creștinilor din statele majoritar musulmane.
Și, pusesem acolo fragmentul cel mai dureros. Mai… șocant – că tot este la modă termenul. „La intrare în localitate, au fost opriţi de un post de control, care s-a dovedit a fi unul fals. Cinci bărbaţi îmbrăcaţi în hainele armatei siriene au deschis focul asupra maşinii. Tinerii au fost scoşi din vehicul şi aşezaţi pe pământ. Jihadiştii, observând că Fadi avea la gât Crucea Mântuitorului Hristos, i-au înfipt crucea în piept apoi, ducându-l la marginea drumului, l-au decapitat.PoliTaxi
Astăzi am văzut două maşini într-una. Şi, mi s-a părut interesant!
Jucării – cu psihologul în mintea părinților
Te uiți, deseori, în jur – și simți o sufocare plăcută! Casa îți este plină de jucării. De la intrare și până în ultimul ungher, nu se poate să faci un pas fără să vezi/ să mângâi/ să calci vreo pisică, o minge, o mașină, o piesă de lego… Orice ordine se transformă, în câteva minute, în cea mai mare dezordine! Însă, când îți vine să te încrunți – auzi râsul cel minunat, primești îmbrățișarea cea mai caldă și privirea care te pătrunde în suflet! Atunci, sprânceana se destinde, fruntea se netezește și zâmbetul pleacă până spre urechi!
Cancerul – provocare la viata!
De multe ori, necazul altuia aduce, in mintea nostra, un gand parsiv: Bine ca nu mi s-a intamplat mie sau celor dragi ai mei! Apoi, daca suntem intregi la cap, ne revenim din „bucurie”, ne dam doua palme si meditam. Devenim constienti ca boala, de exemplu, ne poate urmari de dupa orice colt. Multumim, pe moment, ca suntem bine si sanatosi. Apoi, uitam.
Cand, intr-un final, ceva rau ni se intampla noua sau alor nostri – suntem distrusi. Vine randul altora sa se bucure acum, ca nu au fost ei tinta necazului. E un cerc vicios. Un cerc din care putem iesi doar daca suntem dispusi sa luptam mereu pentru viata si sa ajutam pe cei de langa noi.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase