Un pas pentru Alexandru
În momentul în care am organizat campania Globuri cu suflet, copiii de la Colegiul Naţional şi doamna profesoară Camelia Chihăroi ne-au sărit în ajutor. Necondiţionat! Şi fericiţi că pot ajuta!
Astăzi, sunt ei cei care organizează o campanie! Sunt ei cei care se zbat ca viitorul colegului lor, Alexandru Agape, să nu-şi piardă strălucirea. Nu pot decât să le fiu aproape, să-mi unesc rugăciunea cu a lor şi să vă povestesc şi vouă despre Alexandru. Pentru că, doar împreună, putem reuşi să-l ajutăm pe acest tânăr să păşească frumos în viaţă, sănătos, cu/ pe ambele picioare!
Alexandru este elev în clasa a XI-a. Are vise, dorinţe, planuri. Are şi o tumoră malignă la nivelul genunchiului… Iar vindecarea înseamnă, pe lângă un tratament dur şi operaţii – o sumă pe care ţi-e şi frică să o pronunţi: 100.000 de euro!
Globuri cu suflet – din suflet!
Îţi arătam luni cu ce mă ocup, însă n-am avut atunci timp de amănunte. Am făcut o muncă de sortare şi inventariere – nu foarte uşoară, dar cu satisfacţii mult peste ceea ce-aş putea exprima în cuvinte!
Campania Globuri cu suflet m-a adus mai aproape de oameni. De cei pentru care, alături de întreaga echipă, lupt, dar şi de aceiea care au decis, din exterior, să ne sprijine. M-a bucurat implicarea unor persoane la care nici nu visam. Şi voi vorbi, în continuare, despre cei ce m-au ales pe mine, intermediar, în fapta lor bună. Trebuie să precizez că oameni cu suflet sunt mult mai mulţi de atât!