• Din online,  Hopa tropa prin oraş,  Umanitar

    Am colindat şi am dăruit zâmbete!

    Sunt foarte fericită. Şi, emoţionată! N-am făcut nicio gaură în cer, dar am avut parte de o acţiune frumoasă. Alături de prieteni şi de prieteni ai prietenilor! Am avut bucuria să revăd persoane dragi! Am avut bucuria să cunosc oameni pe care îi ştiam doar din spatele ecranului de calculator. Am avut bucuria să cunosc şi lume nouă! Persoane care s-au alăturat chemării – pentru că aşa le-a dictat lor sufleţelul! Tuturor, le mulţumesc mult şi le rămân veşnic recunoscătoare!

  • Din online,  Umanitar

    Hai să colindăm pentru ei!

    Am primit un mail de la un om special. De la un om în fața căruia nu voi înceta vreodată să mă plec. De la un blogger mare – care a avut încredere în mine și m-a sprijinit încă de la prima campanie pe care am demarat-o pe cont propriu, pe blog – la începutul acestui an.
    Chinezu – căci despre el este vorba! – mi-a dat o îndeletnicire. Mie și vouă. Nouă, OAMENI – în fiecare zi! El m-a rugat să vă rog ca să ne dăm o întâlnire sâmbătă, după-amiază :). Și, să mergem împreună, în număr cât mai mare, bloggeri și prieteni de bloggeri, cu suflet deschis – să cântăm o colindă, două, trei – în fața unei mașinării simpatice.