Clasa pregătitoare? A fost ca și când…
Anul trecut, pe la început de septembrie, dădeam apă la șoricei. Aveam niște emoții crunte. Peste câteva zile, cu fluturi în stomac și cu o mie de gânduri, mi-am văzut punca avansată la stadiul de… școlăriță! Era în clasa pregătitoare! 🙂
Din exterior, toate astea pot părea niște nimicuri. Dar sunt nimicurile mele cele mai importante!
Maria Paula, avansată la gradul de… școlăriță! :)
A fost o zi veselă, roșie, cu buline, cu emoții, cu ghiozdan, cu sarafan, cu trandafiri. Prima. Prima zi de școală! A fost ziua în care am pășit în curtea școlii cu o elevă de mână. A fost ziua în care am devenit, oficial, mamă de școlăriță!
În așteptarea clopoțelului, dau apă la șoricei
Peste fix o săptămână va suna clopoțelul. Și clopoțelul acesta va suna altfel. Altfel decât l-am auzit până acum, altfel decât l-am perceput până acum. Clopoțelul acesta îmi va purta copilul spre o lume nouă. Clopoțelul acesta va petrece multe dimineți alături de copilul meu și-i va răsuna în urechi uneori plăcut, alteori iritant, în alte dăți cu bucurie, iar în altele însoțit de un oftat… precum glasul unei mame… 🙂
Retrăiesc emoțiile inocente și inconștiente de acum 26 de ani. Din prima mea zi de școală. Retrăiesc și emoțiile de acum șase ani, când îmi țineam prunca la piept și intram într-o altă școală…
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
