În viața de zi cu zi și, mai ales, în cea muncitorească, am avut ocazia să stau față în față cu mulți premianți. Olimpici, așa cum eu n-am fost vreodată – cu rezultate pe care nu am reușit să le ating, pe care nici nu știu zău dacă mi le-am dorit, dar pe care sincer, le respect!

Nu e ușor să renunți la atâtea pentru o pasiune. Pentru o simplă disciplină școlară – în mintea unora – care pentru tine, cel puțin la acel moment, înseamnă totul. În acest context, nu pot să nu mă enervez când văd că șeful de promoție, olimpicul olimpicilor, premianta premianților, reprezentantul din Consiliul Elevilor și multe alte specimene de elită se afișează în fața publicului, cu ochii lipiți într-o hârtie.