Ceaiul dezgheață suflete!
În seara asta, așteptam pe cineva, sprijinită de ușa Mitropoliei. În timpul acesta, o doamnă bine, pe care o cunoșteam, ieșea de la închinare. Era concentrată să nu alunece pe scări și a privit așa, prin mine, când am dat bună ziua. Nu m-a recunoscut și, mai mult ca sigur, m-a confundat cu un cerșetor :).
Nu-i nicio supărare. E doar o introducere – reală! – pentru gândul care mă macină de câteva zile. În perioada asta friguroasă, când întâlnesc oameni ai străzii, mi se rupe sufletul. Pentru că eu mă știu că-s înghețată, doar mergând din punctul X, în punctul Y. Dar ei, cum or fi?Texte la cerșit
Am circulat, astăzi, cu trei tramvaie. În tramvaiul 2, pe la 11, niște copii cerșetori au vrut să urce. Vatmanul i-a văzut prin oglindă, le-a spus un nu hotărât, iar ei s-au supus.
Pe la ora 12 și un pic, eram în tramvaiul 6. Aceiași copii au urcat și, de data asta, la închiderea ușilor, au început să-și prezinte repertoriul. O variantă și mai tristă decât însuși cântecul Tristă este căprioara, plus un Tatăl nostru pe fugă. N-am văzut să fi produs nimic. După ora 13, mă întorceam la redacție, tot cu un 6. Copiii se întorceau și ei. Știam ce urmează, așa că am pregătit telefonul și i-am înregistrat.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase