Rămân de multe ori cu mine însumi și gândurile mi se învălmășesc luminoase prin creier. Nostalgia vieții de acasă mă acaparează uneori și amintirile se perindă, tablou după tablou, pe ecranul memoriei. Compun în minte zeci de scrisori pe care le adresz părinților, prietenilor cunoscuților. Mi-e dor de locurile natale și chiar de animalele din curte. Nu ajung să scriu nici măcar o carte poștală și bănuiesc cu câtă nerăbdare așteaptă toți vești. Mă liniștesc printr-o metodă găsită de mine, aceea a gândurilor care nu au nevoie de hârtie și de creion.