Să ne ferească Dumnezeu de dreptatea Lui!
Bunătate. Blândețe. Răbdare. Acestea sunt doar trei dintre caracteristicile ce i le putem atribui lui Dumnezeu. Dumnezeu este Iubire! Iertare. Dumnezeu e pansament pentru suflet și Bucurie! Cu Dumnezeu alături avem toate șansele să ne mântuim! Singuri nu putem – asta e clar. Și nici prin propriile noastre forțe! Important e să dăm și noi o bucățică, să ne dorim să creștem duhovnicește – și El pune restul. Totul!
Dumnezeu este, însă, și Drept. Iar astăzi, la predica ținută în timpul Sfintei Liturghii de la Mănăstirea Techirghiol, am auzit șapte cuvinte care mi s-au înfipt în suflet: Să ne ferească Dumnezeu de dreptatea Lui! Ca să întărească ideea,
Sileşte-mă să mă întorc spre Tine!
De multe ori, când ne rugăm, citim niște cuvinte – iar mintea și sufletul ne umblă pe coclauri. Mai există, însă, și dăți fericite, în care câte un fragmențel ne face să-l trăim cu totul și să ne înfiorăm, conștientizând ceea ce zicem/ cerem/ dorim… Așa mi s-a întâmplat cu o bucățică dintr-o rugăciune de suflet: De aceea, te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea cea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc spre Tine.
Tot citind, tot ajungând la bucata aceasta, m-am oprit, m-am scuturat și m-am întrebat: Dumnezeule, oare eu înțeleg ce-Ți cer?