Cărămida Sfântului Spiridon
Unii, în frunte cu Arie, negau dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos. Îl considerau creație a lui Dumnezeu, diferit de Tatăl și de Duhul Sfânt. De aceea, în anul 325 a fost organizat Primul Sinod Ecumenic de la Niceea. De acolo a rămas cunoscută… cărămida Sfântului Spiridon.
La Sinod, ierarhii au clarificat învățătura Bisericii. Printre ei s-a remarcat și Sfântul Spiridon. Acesta a demonstrat într-o manieră minunată cum Dumnezeu este Unul în Ființă, dar întreit în Persoane.
Pentru asta, s-a folosit de o cărămidă. Un singur obiect, deci, alcătuit din trei elemente: pământ, apă și foc. Cu mâna dreaptă a făcut semnul Sfintei Cruci peste cărămidă. A zis: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. Atunci, în partea de sus a cărămizii s-a aprins foc, apa i-a curs printre degete, iar în mâna Sfântului a rămas doar lutul.
În urma acestei minuni, văzând ce poate face cărămida Sfântului Spiridon, filosoful Evloghie, un adept al ereziei lui Arie, a crezut în Dumnezeul cel Adevărat și s-a botezat. „Atâta vreme cât era vorba de dispute, aduceam cu uşurinţă cuvinte împotriva cuvintelor. Dar când, în locul cuvintelor, a ieşit din gura acestui bătrân puterea şi facerea de minuni, nimic nu mai pot cuvintele împotriva puterii”, a spus el.