Jucăriile magnetice – constructori de vise și de copilărie
Îmi amintesc de magneții mici și negricioși, fără o formă neapărat definită și mă apucă nostalgia! Pe vremea mea… jucăriile magnetice erau bucățelele acelea minunate aveau puterea de a mă ține zeci de minute în mrejele lor! Le analizam cum se atrag și cum se resping, cum se urmăresc cu patimă când o foaie stă între ele. Cum se lipesc de clanța ușii, cum au puterea de a strânge de pe un birou toate boldurile și agrafele. Țineam magneții într-un loc doar al lor și Doamne ferește dacă rătăceam unul – nu aveam liniște până când nu-l găseam.
Când am mai crescut, bucuria magneților a început să dea culoare frigiderului. Ca-n orice casă, de altfel! Și-așa ne-am pornit a vorbi generic despre magneți fără să-i mai vedem. Admirând și alegând doar în funcție de micul ornament lipit deasupra lor.
***
Dar magnetul și-a recăpătat valoarea în viața mea de mamă și în viața copiilor noștri. Căci în fiecare casă, la loc de cinste, găsești astăzi… jucării magnetice! De la cele mai mici vârste, copiii ajung să analizeze și să înțeleagă cum și de ce se prind anumite figurine pe tabla magnetică. De ce rămân lipite acolo. Cum se pot desprinde. Și câte și mai câte!
Magnetul nu e o jucărie – cu atât mai mult nu e o simplă jucărie – ci e o întreagă lume de studiu, de creație, de culoare și de bucurie!
(Veronica) Soare, bucurie și minuni – imagini din lumea caleidoscopului meu
În copilărie am tot privit lumea prin caleidoscop. O lume ce m-a fermecat și pe care am păstrat-o veșnic în suflet. Pentru prunca mea (și pentru mine!) am tot căutat un ochean ca pe vremea mea dar… mereu am rămas dezamăgită. Apoi am descoperit-o pe Verocika – Veronica Soare, minunata cu minuni.ro! Veronica a readus caleidoscopul în viața mea – prin fotografii și prin bucuria celor care participau la atelierele ei de creat caleidoscoape. Din primul moment mi-am promis că, undeva, cândva, și eu voi spune prezent la o activitate din asta! Și-am început să râd când am auzit că Veronica vine pe 14 februarie la Iași, cu gândul de-am strica planurile de-a petrece singură și neconsolată marea zi a iubirii! 🙂
Ei, pot spune cu mâna pe inimă c-am avut parte de-o zi foarte faină – și de-o seară de excepție! O seară cu revederi și cu noi prietenii, o seară cu joacă și culoare, cu uimire, cu lumină, cu râs mult, cu muncă și cu rezultate tare frumoase! O seară cu (Veronica) Soare și cu zăpadă din plin! 🙂 O seară în care am retrăit copilăria în stare pură, intrând în lumea fascinantă a unui caleidoscop creat cu mânuțele mele! O seară cu oglinzi, mărgele… milioane de flori în oglindă – vorba japonezului! 🙂
Foto: Andreea Maruseac Și pentru că m-am tot învârtit în jurul lui 14, vă ofer 14 imagini care se văd prin caleidoscopul meu.
Mâna sus dacă și tu mâncai lipici în copilărie! :)
Mi-am dat seama că-s cam babă, atunci când am povestit despre desertul cu lipici. Colegii mei născuți după 1990 au căscat ochii mari, mari și-au părut să nu mă înțeleagă. Așa că am dat o căutare pe google, să văd dacă eram eu singurul copil cu capul, care mânca lipiciul din borcan + lipiciul uscat de pe degete.
Eh, doar așa am ajuns față în față cu cei din generația mea! 🙂 Cu mulți fani ai borcanului de Pelicanol (sau Lipinol?!), borcan care – parcă anume! – avea și o linguriță/ lopățică în dotare. Nu mai țin minte cât de bine lipea hârtiile – dar prin gustul său dulce și bun avea o utilitate… delicioasă!
Degeaba ne spuneau părinții
Nu-mi vine sa cred ce frumos e Craciunul!
Luminite pe strazi,Luminite in suflet!Acum doi ani, cam in aceeasi perioada, eram cu George la plimbare – nu suparati, dar morocanosi.Un baietel de cativa ani s-a desprins din mainile parintilor lui si fugea printre luminite. Era atat de fericit! „Nu-mi vine sa cred ce frumos e Craciunul!” – nu se mai satura sa repete aceeasi idee, inca si inca o data!Anul asta imi vine si mie sa tip de bucurie. Atat de frumos mi se pare fiecare moment pe care-l respir, fiecare beculet pe care il vad! Nu-mi vine sa cred ce frumos e Craciunul!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
