Defavorizarea – văzută prin ochii unui modest defavorizat
Pe omul acesta (despre care am scris postarea la final de aprilie) îl mai văd din când în când. Față de prima dată, la fiecare întâlnire îl simt din ce în ce mai tulbure, bietul. Mai pierdut, mai răvășit. Mă impresionează peste măsură și mă frământ – pentru că nu știu cum l-aș putea ajuta.
Din categoria „cum să-ți rănești aproapele” – gafe cu cele mai bune intenții
Ieri nu-mi mai puteam lua ochii de la un bărbat. Și nu în acel sens. Era un om cuminte. Emana o liniște de nedescris. Se cunoștea că este sărac, dar nu era deloc neîngrijit. Avea locul său, de unde nu-și ridica privirea și nu deranja pe nimeni cu nimic.
M-am foit o perioadă în jurul lui. Simțeam nevoia să-i ofer un ban, dar nu știam cum să fac asta fără să-l jignesc. Știam că risc să gafez… și, totuși, nu puteam să plec de lângă el ca și cum nu l-aș fi zărit.
Așa că mi-am făcut curaj.
Un cuvânt bun de la un om al străzii
L-am văzut și lucid, și amețit, și dormind, și treaz, și curat, și mai pătat. L-am observat de fiecare dată și l-am caracterizat… cuminte. Stă în dreptul unui automat de plată a parcării și vede mult mărunțiș, vede și portofele pline… Observă el, mai mult decât este observat. Nu cere, nu abordează pe nimeni, dar se lasă abordat. Și ajută, atunci când cineva care nu se pricepe îl roagă să-i explice modul în care funcționează aparatul.
De câteva zile, conduc cu el în minte. A fost prima dată când m-am oprit să-i dau ceva. M-a văzut că rămân în dreptul lui, că umblu în geantă… și abia atunci a început să vorbească:
50 de bani – dar din dar se face Rai
Aseară mi-am luat o cafea. Doi lei jumate. Am dat trei lei, am lăsat restul pe tejghea și-am zâmbit. Halal ciubuc… Apoi am început să calculez. Totuși, dacă fiecare doritor de cafea ar lăsa 50 de bani… s-ar aduna ceva la final de zi. Și chiar deloc de neglijat.
Din gândurile mele m-a trezit o fetiță,
Ora mesei
Din aceeaşi categorie – nesfârşită, probabil! Pentru că ador imaginile acestea!
Mâna care oferă