Cuibușorul nostru de fericire – același, din ziua în care ne-am născut
Toată viața ei, Maria a crescut în casa bunicilor – care-a fost și va rămâne mereu și casa noastră. Astfel, despărțirea de mine, atunci când am plecat la serviciu, a fost mai ușoară. Maria rămânea acasă, iar de mami știa mereu că se va întoarce la ea și, implicit, acasă.
Bunici si nepoti
Intr-o zi precum cea de azi, acum 40 de ani, a trecut in lumea celor drepti bunicul meu, Constantin. Mama avea pe atunci 19 ani, mult mai putin fata de varsta mea de acum.
Nici tata nu a fost mai fericit. Mama lui a murit cand avea el cinci ani. Mama a doua, de sufletul careia s-a prins pe vesnicie, s-a dus cand era el tanar. Bunicul s-a stins cand avea fratele meu doi ani, deci eu il stiu doar din poze.
Am fost, asadar, o nepoata nu foarte norocoasa, dar viata mi-a compensat cu o bunica pe care am avut-o alaturi pana la 18 ani si cu multi bunici adoptivi.Sărbătorile bunicilor
Sărbătorile de iarnă au avut întotdeauna farmecul lor. Dar ne-am obişnuit ca, atunci cînd discutăm despre Crăciun şi despre un nou an, să ne gîndim mai mult la prezent şi, mai ales, la viitor. Şi parcă am uitat să mai privim în urmă. Poate că toate astea de teama amintirilor, a nostalgiei care ne-ar cuprinde. Sau a descoperirii pe care am face-o. Cum au fost sărbătorile bunicilor noştri? Cum a fost copilăria lor în vreme de război, foamete, boală, fără părinţi sau în lagăr? Sînt crîmpeie din viaţă care, de multe ori, sînt luate în pămînt şi înlocuite de prezentul nostru. Un prezent comun, sufocat de comercial şi de un spirit palid al sărbătorilor. Sînt amintiri uitate în favoarea viitorului.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase