Am făcut şcoala de şoferi pe o Dacie de prin anii ‘70. Poate că am vrut să mă pot lăuda, la nepoţi, c-am condus şi eu o maşină de epocă… Mai sigur e c-am vrut să-mi înfrâng frustrările de femeie la volan – convinsă fiind că, odată îmblânzită bestia, voi putea conduce orice bijuterie pe patru roţi.

Astăzi, zâmbesc amintindu-mi vremurile de atunci. Crisparea şi stânjeneala caracteristice oricărui început au dispărut. Condusul mă relaxează. Nu fac parte din rândul răzvrătiţilor, care claxonează în neştire şi se simt pe stradă ca pe moşia lor. Sunt din categoria aceea, atentă la orice se întâmplă în jur, fericită că opreşte la semafor, ca să poată privi oamenii.