• Din online

    Bloggerii pică în… Groapa cu bere!

    Sunt cam obosită. De câteva săptămâni, îmi tot fac planuri cu privire la week-end – poate apuc şi eu să mă odihnesc! Totuşi… cum vara nu dorm :), niciun sfârşit de săptămână din lunile astea nu l-am petrecut în pat.

    Aşa că, ar fi culmea să-mi ardă de somn tocmai sâmbătă, când colegii bloggeri au anunţat o nouă întâlnire! Prin urmare, sâmbătă, de la ora 18, mă prezint la blogmeet nr. … 37?! Nu prea pot lipsi când, din toate ieşirile astea, eu nu am zis prezent nici măcar la 7! 🙂

  • Din online,  Hopa tropa prin oraş

    Și-a fost SMS la Iași

    Mă lăudam, ieri dimineață, că voi merge la o super întâlnire, pe care abia o așteptam. Lauda mea a ajuns la urechile lui Gabi, un coleg de blogosferă, pe cât de simpatic, pe atât de aiurit! Păi, cum, măi furăciosule, să afli tu o informație vitală atât de târziu? Eh, târziu foarte n-a fost, c-a reușit, stimabilul, să-și facă simțită prezența.

  • Din online

    Unde sunt eu astăzi?!

    AICI!

    Da, știu, abia m-am întors la muncă! Dar, în perioada asta am lucrat peste program, ca să fac și pagina de învățământ ce va apărea mâine. Și, ca să pot… chiuli în minunata zi de 16 martie.

  • Din online,  Vorbe de duh

    Eu şi goana după trafic

    Am avut, în viaţa asta de blogger, suficiente momente în care am urcat şi în care am coborât. În care am urcat ameţitor şi am coborât vertiginos. În care am scris subiecte de doi bani şi am fost în top… în care am avut materiale documentate, muncite, dospite… şi 50 de vizitatori – dintre care mulţi au dat bir cu fugiţii, în câteva secunde.

    Când am anunţat că eu, pletoasa, m-am tuns scurt… a fost o explozie de vizualizări! Nu puteam să cred cât de interesantă am devenit, de-o dată, în ochii oamenilor! Că voiau să se sperie sau să aibă motive de râs, ori doar din curiozitate, toţi au năvălit buluc, că mă cunoşteau de-o viaţă, ori de-o secundă. Apoi, ehe!, când am scris o postare inocentă cu un titlu ŞOC!!!, din nou s-a dat năvală. Vorba unui comentator, se dorea a se vedea dacă m-am… reprofilat!

  • Competiţii,  Din online

    24. Cu Autonom prin blogosferă

    A trecut vremea în care noţiunea de blogger se afla în anonimat. Adevărat că, bloggeri anonimi încă mai există şi vor exista mereu – dar valoarea, câştigată în timp, prin muncă multă, se ridică precum uleiul deasupra apei. Aşa se face că, acum nu doar bloggerii apelează la firme, pentru anumite colaborări, ci şi firmele sunt interesate de modul în care ar putea crea legături mai trainice cu oamenii buni din online.

    O campanie în blogosferă e ok, dar un parteneriat pe termen lung, deja sună a treabă serioasă, de ambele părţi. De respect reciproc şi de sprijin. Cei de la Autonom Rent-a-Car îşi doresc o implicare mai mare şi proiecte de seamă, alături de bloggeri.

  • Competiţii

    20. Despre promovare în blogosferă

    Blog, blogosferă. Sunt noţiuni care au început să capete din ce în ce mai mult sens în mintea omului modern. Blogger. Era considerat, odinioară, un pierde-vară. Acum, în funcţie de seriozitatea cu care se implică în pasiunea lui, poate fi chiar o persoană foarte respectată. Motiv pentru care, nu aş ezita niciodată să îmi promovez o afacere sau anumite produse prin intermediul site-urilor personale, de nişă sau nu.

    Bineînţeles, aş avea nişte condiţii, pentru a lucra doar cu bloggeri de valoare şi nu cu bişniţari. În primul rând, blogul în care aş vrea să se regăsească o scriere despre mine, ar trebui să aibă măcar două sute de postări. Proprii. Adică, de copy-paste, de filmuleţe, de bancuri proaste şi alte furăciuni – sunt sătulă. Eu vreau să descopăr, atunci când intru în casa virtuală a cuiva, un stil unic, creativitate, implicare. Apoi, aş pune condiţia ca acel blogger, la care apelez, să fie şi suficient de cunoscut. Degeaba scrie bine, dacă o face doar pentru el. Astfel, aş cere un minim de 1.000 de cititori pe lună.